Saturday, March 12, 2011

Un nou inceput

Recunosc, dupa semi-maratonul din Octombrie, am lenevit. N-am nici o scuza. Nici faptul ca in Noiembrie am stat cu mult peste program la servici, nici faptul ca am cutreierat tara in fiecare week-end, nici faptul ca vremea buna ne facea usor cu mana pana la anul. In general, cred ca nu exista scuze. Daca vrei, gasesti o cale, iti faci timp, te imbraci mai gros cand vine vremea rece :)

Acum, nici asta nu e o scuza, dar dupa cei 21 de km de care am tinut cu dintii, m-am recuperat foarte greu. 3-4 zile am avut dureri de glezna atat de mari incat mergeam schiopatand la birou (bineinteles ca am mers cu medalia la gat in prima zi :)) Dupa 2 saptamani, fiindca deja ma inscrisesem de ceva vreme, am fost cu RoClubMaraton la Maratonul din Atena, participand la cursa de 10km. Nefiind inca in forma ok, cei amarati de 10km, cum mi se pareau la vremea respectiva dupa tura de 21, m-au secatuit. A fost prima cursa in care m-am oprit si am mers si asta mi-a cam decimat increderea obtinuta in urma semi-ului. Paradoxal, am scos un timp mai bun decat daca as fi alergat tot traseul :)

Dupa ce am revenit, mi-am facut timp sa alerg putin, pe banda evident, din motiv ca nu ma inteleg cu frigul si aerul rece. Cu muschii si articulatiile recuperate, eram mai rapida pe distante mai mici, dar viteza a fugit fara mine cand nu m-am mai prezentat la antrenamente.

A urma Decembrie, luna sarbatorilor, incheierea unui an plin, si absolut zero chef de munca :)

Din ianuarie m-am pus pe treaba, insa nu mai mergea la viteza stiuta. Am redus din viteza si am inceput usor, cu 2-3 km alergati, ajungand la 5, 7, 10 (cu ceva greutati). La fel, fiind inscrisa din noiembrie (cand era destul timp pentru antrenament), am fost iarasi cu clubul in Cipru de data asta, la Maratonul din Limassol. Cu rusine, am mers probabil jumatate din traseu. Cred ca nici ziua dinaintea maratonului nu m-am hidratat cum trebuia asa ca am avut probleme chiar dupa primii 5km. Dar, tragand din greu, am terminat cu un jalnic 2:55. Imi spun ca oricum am mers mai mult pentru distractie si 20 de grade in mijlocul lunii Februarie, dar sunt dezamagita de mine.

Asadar, dupa o recuperare mult mai rapida (evident, la cat am mers :)) si o raceala ceva mai serioasa, m-am apucat de treaba de saptamana trecuta. O sa postez in fiecare sambata antrenamentele din saptamana trecuta. Acum ca a venit primavara, chiar nu mai am nici o scuza :)

Sambata: Zi de odihna (cum altfel, decat sa incepem cu o pauza? :))
Duminica: 5km + antrenament forta
Luni: Yoga X (surprinzator, nu mi-am pierdut flexibilitatea sau forta)
Marti: 3km
Miercuri: 6km
Joi: zi de odihna
Vineri: 5km + antrenament forta

Urmez un plan de antrenament de pe http://my.asics.co.uk/ cu 4 zile de alergare, la care adaug 3-4 antrenamente de forta si 2 zile de cross training (yoga si mers pe banda in panta sau bicicleta). L-am setat pentru semi-ul de la Tusnad din iunie pentru care vreau sa fac tot posibilul sa fiu pregatita.

Pana atunci, in aprilie merg la Maratonul Cluj, mai mult sa sustin initiativa decat sa scot un timp mai bun la semi, desi, ar fi un cadou extraordinar de ziua mea :)

Toate fortele inainte!

0 comments: