Bilant Martie: 49.3 km alergati. Nu e grozav dar au fost mai buni calitativ fata de primele luni ale anului.
Am avut chiar si o descoperire surprinzatoare. Dupa 3 alergari, pot zice oficial ca alerg mai rapid. Desi nu-mi prea vine sa cred, incep sa ma obisnuiesc cu ideea ca pot alerga 4km cu ritm de 6:30 si 8km in ritm de sub 7min/km. Nu e o viteza grozava :) dar e mult mai bine decat anul trecut. Iar unul dintre scopurile mele pe acest an este sa scad la ritm de 6:30 pe semi-maraton.
Am hotarat sa nu particip la Maratonul Cluj, sau la orice alta cursa lunga, pana nu sunt pregatita corespunzator. N-as dori nimanui sa incerce sa alerge 21 sau 42 de km fara antrenament. Senzatiile sunt foarte diferite: alergat versus alergat/mers/chinuit pana la finish. Asadar, m-am decis sa alerg de placere, cu un plan de antrenament setat pentru semi Tusnad din iunie. Dar in principiu incerc sa alerg de placere.
Acum pentru provocare :) Fiindca este 1 Aprilie, inceputul unei noi luni si de ce nu, a primaverii in sine, ma provoc sa ma tin de antrenamente timp de 30 de zile. Asta inseamna in jur de 137 km alergati. Nu este important momentan numarul atins, ci imi propun sa nu pierd nici o zi din aceasta luna. Dupa cum spunea Gabriel Solomon intr-un post de ieri, cu totii gasim scuze ca sa nu facem ceva. Eh, in ultima vreme am gasit cam multe scuze...
Asa ca m-am intrebat: ce-ar fi daca, pentru prima oara, mi-as indeplini potentialul? Haideti sa vedem...
8km alergati astazi.
29 de zile ramase.
0 comments:
Post a Comment