Nu, nu m-am facut mica de nu ma mai vede nimeni, tot un metru optzeci am :) doar ca din pacate (sau din prea mult zel de fapt), s-a lipit o tendinita de mine si asa tare ma iubeste de cum fac doi pasi in alergare tipa dupa mine.
Asa ca de la ultimul post nu am mai alergat deloc, si de peste o luna am renuntat si la biciclit. Voi sumariza: pauza aceasta fortata m-a ajutat sa-mi schimb perspectiva. Miscarea este un privilegiu, un lux aproape, pe care acum nu mi-l mai permit. Asa ca data viitoare cand voi mai fi frustrata din cauza progresului prea lent, imi voi aminti de aceasta concluzie. In fond, nu sunt sportiva de performanta, doar o persoana mai competitiva din fire :) Am invatat ca pe viitor sa nu mai pun atat de multa presiune pe mine.
Un mic sfat celor care citesc: daca va doare ceva, opriti-va imediat. Stiu, si eu citisem acelasi lucru inainte si credeam ca pot face diferenta intre durerea "benefica" si adevarata durere, insa va spun cu draga inima ca nu merita sa fortati o data si sa stati pe bara 2-3 luni. Stop, relax, nu se merita.
Dupa ce am asteptat ceva vreme sa treaca de la sine, am fost la un medic generalist care mi-a si spus ce anume am. Dupa inca o perioada in care am tratat-o cum a spus: in principiu metoda RICE (repaos, comprese cu gheata, anti-inflamator si legarea zilnica cu o fasa) si care nu prea a dat roade, luni ma duc la recuperare la Colentina. Sunt si in concediu asa ca ma pot ocupa cum trebuie si poate recuperarea va veni in timp util ca sa prind ceva alergari de toamna inainte sa ma mut in sala.
Cateodata trebuie sa faci cativa pasi inapoi ca sa poti avansa...
2 comments:
Uf. Recuperare rapida! Eu am stat iarna trecuta pe tusa 2 luni in plus pentru ca nu m-am oprit cand a trebuit...
Ah, iti recomand gel cu Gheara Diavolului, la mine face minuni :)
absenta nu apsenta
Post a Comment