Aventura unui semi-maraton

Lectii de viata

2011-09-24T12:19:00.000+02:00

In ultimele doua saptamani am ajuns la cateva concluzii, acumulate in mare parte stand pe patul din clinica si asteptand ca medicina moderna sa-si faca treaba :)

Prima lectie invatata: rabdarea. Un moment de zel sau neatentie se poate rasplati cu luni intregi de recuperare. Oricat de mult ti-ai dori ceva, trebuie sa ai rabdare. Si in antrenament, si in recuperare. Nimic nu se face peste noapte si in fond, asta e si frumusetea vietii :)

A doua lectie: importanta unui stil de viata sanatos. Intr-o mica masura eram convinsa de acest lucru si pana acum, insa mi-este mult mai clar. Eu sunt o persoana mai la obiect :) Imi setez un obiectiv si muncesc catre el. Acum inteleg ca in perioada de repaos nu trebuie sa stau doar la televizor cu un castron de floricele :) Indiferent daca ma pregatesc sau nu pentru o cursa, alimentatia echilibrata si exercitiile fizice trebuie sa continue. Acum sunt foarte constienta ca stilul de viata adoptat in tinerete afecteaza foarte mult cum te simti pe tot parcursul vietii.

Cat despre glezna, e mai bine. Dupa 10 zile de tratament, durerea nu este atat de acuta, insa inca persista :( Mi s-a spus sa reiau treptat activitatile fizice, insa sincer, mi-e cam frica sa incerc alerg. In acelasi timp, debia astept sa alerg :)) Daca durerea apare oricand merg mai mult de 2 km, oare cum pot alerga 2km, punand si mai multa presiune pe muschi?

Cred ca o sa incep cu yoga si antrenament cu greutati si vedem cum merge.

O lunga apsenta

2011-09-10T20:56:00.000+02:00

Nu, nu m-am facut mica de nu ma mai vede nimeni, tot un metru optzeci am :) doar ca din pacate (sau din prea mult zel de fapt), s-a lipit o tendinita de mine si asa tare ma iubeste de cum fac doi pasi in alergare tipa dupa mine.

Asa ca de la ultimul post nu am mai alergat deloc, si de peste o luna am renuntat si la biciclit. Voi sumariza: pauza aceasta fortata m-a ajutat sa-mi schimb perspectiva. Miscarea este un privilegiu, un lux aproape, pe care acum nu mi-l mai permit. Asa ca data viitoare cand voi mai fi frustrata din cauza progresului prea lent, imi voi aminti de aceasta concluzie. In fond, nu sunt sportiva de performanta, doar o persoana mai competitiva din fire :) Am invatat ca pe viitor sa nu mai pun atat de multa presiune pe mine.

Un mic sfat celor care citesc: daca va doare ceva, opriti-va imediat. Stiu, si eu citisem acelasi lucru inainte si credeam ca pot face diferenta intre durerea "benefica" si adevarata durere, insa va spun cu draga inima ca nu merita sa fortati o data si sa stati pe bara 2-3 luni. Stop, relax, nu se merita.

Dupa ce am asteptat ceva vreme sa treaca de la sine, am fost la un medic generalist care mi-a si spus ce anume am. Dupa inca o perioada in care am tratat-o cum a spus: in principiu metoda RICE (repaos, comprese cu gheata, anti-inflamator si legarea zilnica cu o fasa) si care nu prea a dat roade, luni ma duc la recuperare la Colentina. Sunt si in concediu asa ca ma pot ocupa cum trebuie si poate recuperarea va veni in timp util ca sa prind ceva alergari de toamna inainte sa ma mut in sala.

Cateodata trebuie sa faci cativa pasi inapoi ca sa poti avansa...

Ganduri mohorate

2011-07-01T14:54:00.000+02:00

Prima alergare pe saptamana aceasta era un 6km tempo. In ciuda vremii mai putin pe placul meu, m-am avantat miercuri seara in Herastrau sa alerg o tura de lac. Si nu oricum, ci tempo. Dupa 2 km incepea sa ma doara glezna dar n-am bagat-o in seama prea mult si mi-am continuat drumul. Pe la 4km mi-era deja foarte cald (m-am imbracat prea gros...deh, daca nu am alergat asta toamna nu mai stiu cum sa ma imbrac) si cand am ajuns la km 5 simteam cum imi duduie inima de la efort mai sa-mi sparga pieptul.

M-am oprit. Ritm de 6:22 pe intreaga distanta si 6:18 in miscare. Da, asta e tempo la mine...

Am mers spre bicicleta si ma durea glezna rau. Dimineata avea si genunchiul sa protesteze. Bun, pauza totala. Nu tu bicicleta, in nici un caz alergare. Stop joc.

Astazi aveam de alergat 8km, iar duminica 11. Ma doare sufletul mai rau decat corpul. Dupa o saptamana de stres si nervi (parca s-au hotarat toate sa mearga prost exact acum, cand mai dau si licenta...) tare m-ar fi ajutat sa alerg.

Poate am fortat. Poate am crescut prea repede distantele. Poate planul nu e potrivit pentru mine. Poate trebuie sa-mi schimb adidasii (desi nu sunt uzati). Nu stiu, habar n-am. Asta e, stau pe bara pana marti.

Incep sa ma gandesc ca ar trebui sa o iau mai usor. De ceva vreme ma simt prinsa intre 2 extreme: intre oamenii de zi cu zi, care nu alearga si pentru care si 5-10km ar fi fantastic sa-i termine, nici vorba de propunerea unui timp anume. Ce e ala pace? Iar cealalta extrema este mediul sportiv in care parca un maraton este la ordinea zilei si nu oricum, ci sub 4 ore. Asta inseamna sa alergi in 5 min si 40 de secunde 1km, de 42 de ori...eu nici pe 5 km nu reusesc. Sunt sigura ca nici pentru cei care fac acest lucru nu este usor, insa una e sa o traiesti si alta e sa o vezi de la distanta. Asta e perceptia mea, ca sunt la mijloc: pentru cei care nu fac sport sunt o ciudata, iar pentru cealalta extrema, chiar si la efort mare tot sunt codasa...

Rabdare. Viteza si anduranta vin in timp, dar e frustrant sa simti de parca alergi cu caramizi in buzunare (nu ca pantalonii de alergat ar avea buzunare :)) ) si in jurul tau sa alerge toata lumea de parca e un sprint. Pe 21 de km.

Imi doresc foarte mult 2 lucruri pentru anul asta: sa termin duatlonul Cetatea Brasov (care dupa experienta de la Tara Barsei sunt 100% sigura ca nu am cum sa nu termin) si sa alerg mai bine la semi-maratonul Bucuresti.

Vom vedea ce iese...

Lupta cu psihicul

2011-06-26T12:04:00.001+02:00

Este debia a doua saptamana de antrenament, insa am senzatia ca am inceput acum vreo luna. Nu-mi venea sa cred de dimineata ca e a doua alergare lunga din plan. Am avut ceva probleme cu ea, de aici si titlul foarte sugestiv :) Am incercat sa incep mai incet, dar mi se parea ca alerg prea incet si doar dupa vreo 3km mi-am intrat in ritm. N-a durat foarte mult, ultimii 4km din cei 10 au fost grei, iar la km 9 eram 99% hotarata sa ma opresc. Insa acel 1% mi-a soptit incurajari, teluri indelungate si mi-a pus un picior in fata celuilalt pana cand m-a anuntat Garmin-ul ca am terminat. Multumesc acelui 1% care a tras de mine :)

In continuare ma supara glezna, mai putin, dar e destul de sacaitoare. Tot sper ca-mi trece in zilele de pauza dintre alergari. In ansamblu, mi-e mai bine, dar nu pot alerga chiar fara grija inca...

Marti: 5km in 31:10 (alergare cu misiune)
Joi: 6km in 39:30 (am spart 40 de minute!! si nici n-am fortat :) )
Duminica: 10 km in 1:10:10

Alergarea lunga n-a fost grozava, s-au simtit orele de somn in deficit si oboseala acumulata, insa am terminat ce mi-am propus si mai e si PB :)

Total alergare: 21km
Total ciclism: 93.34km

Alergare cu misiune

2011-06-22T21:11:00.000+02:00

La indemnul lui Gabi Solomon, chiar inainte de a pleca in Trans Romania Run (despre care puteti citi pe site-ul lui la sfarsitul fiecarei zile, e chiar interesant :) ) am incercat Misiunile Adidas. De fapt, le-am luat pe toate si prima care a iesit la iveala pe iPod la alergarea de ieri a fost cea albastra. Fiind o alergare scurta tempo, am zis ca e numai bine sa incerc o misiune.

Bun, deci sunt un rockstar si vreau sa ajung la concert. Limuzina e blocata de fani (ce fani sunt aia care nu's la concertul meu? ;)) si trebuie sa alerg pana acolo. Imediat cum imi zice sa alerg, urechile-mi sunt bombardate de sunete de blitz-uri si voci insistente care ma intreaba daca le dau un autograf, daca imi concediez managerul si prostii de genul :))

Am alergat instinctiv mai rapid, mai mult de stresul vocilor, nu de scenariul creat. O zarva intreaga in jurul meu. Singurul moment fain a fost cand mi-a spus sa scurtez calea si chiar am zbughit-o in dreapta pe o poteca ce s-a ivit la fix :D

In rest, a fost cam agasant. Dupa 4 minute eram deja la limita, cu gatul uscat (ce nu mi s-a mai intamplat pana acum) si am schimbat pe muzica.

Nu cred ca voi incerca alte misiuni, alergarea ar trebui sa fie o modalitate de a scapa de stres, nu de a acumula in plus.

Dar a fost o experienta interesanta, imi imaginez ce fata aveam :))

Inceput de semi

2011-06-19T21:24:00.003+02:00

Dupa 3 week-end-uri pline, de acum inainte o las mai usor cu concursurile. Desi au fost interesante si motivante, sincer, se cam simte oboseala. Oricum, mai sunt 17 saptamani pana la Maratonul International Bucuresti si vroiam sa ma apuc de un program de antrenament pentru un timp mai bun la semi-maraton.

Imi iubesc bicicleta, dar nu vreau sa ignor alergarea. Sunt totusi, in primul rand, o alergatoare :) Asadar, dupa ce am abandonat serviciul MyAsics cu care nu prea ma impacam, am cautat programe alternative de semi si am dat peste acesta. Mi se pare de bun simt si oficial de marti il si urmez :)

Anul acesta vreau un timp mai apropiat de 2 ore, insa principala grija e sa nu ma accidentez.

Iata bilantul pentru saptamana asta:

Marti: 5km in 31:25, nou record personal
Joi: 6km in 40:05
Duminica: 8km in 54:27

Total alergare: 19 km
Total ciclism: 147,91 km

Am inceput sa folosesc serviciul http://fitness.strands.com Are o multime de lucruri interesante legate de progres, insa nu prea ma impac cu Race Prediction. Parca pune o presiune in plus pe mine. Daca e prea optimist nu e bine, daca-mi arata mai mult decat timpul propus iarasi nu e bine :)) Trebuie sa-mi amintesc ca el calculeaza in momentul respectiv in cat timp as alerga un semi-maraton (sau 5km, 10km, maraton, ultra), nu cum voi alerga peste 16 saptamani...

Am o usoara durere in glezna dreapta, cu care m-am pricopsit probabil de marti, cand am tras tare :( Si rusine mie, am ignorat-o si joi, si astazi la alergarea lunga.

Pauza pana marti.

Triatlonul Fara Asfalt

2011-06-13T21:57:00.001+02:00

Acest concurs nu se regasea printre telurile mele pe anul acesta. Pur si simplu tind sa trec peste triatloane din simplul motiv ca nu stiu sa inot. Insa m-am decis cu vreo saptamana inainte (chiar inainte de Duatlonul de sambata) ca vreau sa fac proba de bicicleta dintr-o stafeta. Am impresia ca au inceput sa-mi placa prea mult concursurile de week-end din afara Bucurestiului :) M-am vazut in fata unei pauze lungi de concursuri si am sarit repede in ofensiva ca sa mai prind unul :))

Am intrebat in stanga si in dreapta, insa toti prietenii mei ori aveau nunti, ori alta treaba, asa ca m-am hotarat sa imi incerc norocul la un concurs. Smart Atletic punea la bataie locuri in 3 stafete si culmea, chiar m-au ales :) Impreuna cu alte doua fete am constituit stafeta feminina Smart Atletic#3. Bucurie maxima cand am aflat, serios :) Unde mai pui ca m-am intalnit si cu organizatorul, Tudor Vlad, cand impartea fluturasi in Herastrau, dupa o alergare? :) Clar trebuia sa particip!

Am ajuns in Vama vineri dupa-amiaza pe un soare bland. Cand am ajuns pe plaja, surpriza mare: apa era sloi. Deja ingrijorare mare pentru proba de inot, apoi in mijlocul noptii spre dimineata de concurs, a plouat de a rupt cateva ore bune. M-am trezit din somn si mi-am amintit de exact aceeasi experienta dinaintea Primei Evadari. Bun, deci traseul va fi varza.

Dimineata a fost frig, ploua mocanesc si mi-a parut tare rau pentru inotatori. Insa nu au fost singurii care au suferit: alergatorii au avut de infruntat un traseu mlastinos si vant din fata, iar biciclistii vreo 10km de noroi cleios. Ca sa nu mai zic de triatlonistii adevarati care le-au suportat pe toate :)

A fost prima data cand nu am participat la start. Ciudata senzatie si placuta privelistea celor o suta si ceva de inotatori care fugeau aproape bucurosi spre apa :) Proba de bicicleta fiind ultima, am asteptat ceva. Nici nu stiam cum sa ma alimentez, daca mai e indicat sa beau apa. Pana la urma am bajbait eu pana a venit alergatoarea cu chip-ul. L-am infascat rapid si am fugit spre bicla.

Fetele s-au descurcat foarte bine, eu am plecat prima dintre cele 3 stafete Smart Atletic. O mica portiune de push-bike si am intrat pe camp. S-a mers vreun km si apoi am dat de noroi...Pe moment am crezut ca ma descurc destul de binisor, mult mai bine decat la Prima Evadare. Am pedalat ceva, am mers alert pe langa bicla, am deznamolit-o rapid si in general mergea bine.

Am fost calma. Sigur, am injurat si eu ceva :) insa m-a cuprins linistea gandindu-ma ca mai avem inca 30 de km de aceleasi noroaie. Nu avea rost sa ma enervez. Am trecut pe langa concurenti care pomeneau de mame, de tati si de dumnezei. Am trecut pe langa o tipa care era extrem de nervoasa si ameninta ca ia pe cineva la bataie :)) M-am amuzat putin :)

Am ajuns la primul CP si era o coada lunga la alimentare. Nu mai aveau apa. Am infascat cateva banane, am luat un gel cu ceva apa de la un prieten si m-am dus linistita. La 5 metrii strigau ca a venit apa :) Stanga imprejur si ia apa. Am fost tare inspirata sa-mi las camelback-ul acasa, impreuna cu bidonul si suportul de bidon. Bravo Iuliana...

Pana aici ma tot intreceam cu un tip cunoscut cu o zi inainte, Ovidiu, care tot ameninta ca abandoneaza. Sincer si mie mi-a trecut prin cap, insa am alungat gandul din 2 motive:

1. am regretat si inca regret enorm ca am abandonat la Prima Evadare.
2. m-am gandit la fetele din stafeta si la Bogdan pe care n-am vrut sa ii dezamagesc.

Acum pe bune, daca n-am abandonat la Duatlon, nu aveam sa abandonez aici, pe plat, din cauza unui mic noroi :))

Deci cum ziceam, am ajuns la primul CP si m-am uitat la ceas: 1h 50 pana aici. Enorm! Pe cei in jur de 9km de noroi problematici am pierdut 2 ore. Of :(
Ovidiu a hotarat sa faca echipa cu mine pana la finish, renuntand sa mai traga tare pe cursa lui si am pornit impreuna. Dupa ce am trecut de portiunea pe noroi am mers chiar binisor. Am pedalat ceva pe urcari, si de frica de coborari acumulata cu o saptamana inainte, m-am mai lecuit putin :)

Traseul de MTB a fost chiar frumos, trecand printr-un mic canion, pe malul unui lac, am avut si coborari si urcari. Ultima portiune trebuia sa intram din nou pe drumul de camp, insa au schimbat traseul din cauza noroiului. Asa ca vreo 10km au fost pe sosea, unde chiar am tras tare. Foaie mare, pinionul cel mai mic si mers in plasa dupa Ovidiu. Ma rog, am incercat sa merg in plasa :)

Am gresit putin traseul si am luat-o prin Limanu, cand trebuia sa-l ocolim. Ne-am intors sa bifam CP-ul si au trecut multi participanti pe langa noi. Damnit. Pe ultimii 5 km am ajuns cativa insa nu i-am mai prins pe toti.

Oricum, am ajuns la finish in 4 ore si 7 minute, plasand echipa mea pe ultimul loc la stafeta fete (din 6 echipe) si pe 57/78 la open stafete. Ma bucur totusi ca am ajuns inaintea multor baieti :)

Exceptand partea cu noroaie am facut 27 km in 2 ore ceea ce pentru mine e un timp bun. Imi pare rau ca nu m-am descurcat mai bine pe noroaie :(

Insa privesc partea buna: am capatat experienta :)

Primul duatlon - Tara Barsei

2011-06-06T20:53:00.000+02:00

Nu stiu ce a fost in capul meu cand m-am hotarat sa particip la acest concurs. Am plecat la drum cu 2 prieteni, cu gandul sa termin in 4 ore. Rezonabil, doar sunt 17km de MTB (la Bike Fest am facut dublu in 3 ore) si 9km de trail running (la Moieciu i-am facut in 1h45), deci rezonabil. Dar planul de acasa nu s-a prea potrivit cu cel din targ. Mai jos va redau cateva ganduri din timpul concursului.

Start: ce putini suntem...ma asez in coada plutonului de amatori, fist bump cu Andrei si sunt gata de lupta.
Se fura startul cu cateva secunde. Pleaca avansatii ca din pusca. Fac o bucla si trec pe langa noi. Arata profi, pana intra pe traseul efectiv. Push bike. Dupa 3 minute plecam si noi.

Ma depasesc multi. Cand oare s-au aliniat in spatele meu? Dam si noi bucla pe asfalt si ajungem la traseul offroad. Push-bike. Ciudat traseu, se incepe cu push bike? Parca in graficul traseului nu era asa de abrupta urcarea.

Trebuia sa-mi dau seama de atunci ce ma asteapta. Da-i si impinge bicicleta pe deal, in sir indian cu restul participantilor. Intorc privirea, mai e doar o tipa dupa mine. Cand oare m-au intrecut toti?

Impinge, hai ca se poate, esti debia la inceput. Plat. Downhill. Usor, usor, cei din fata se distanteaza. Ok, e timpul sa fii atenta la marcaje. Ies din padure, trec soseaua si ma opresc putin la CP, iau o banana, putin izotonic si bag tare. Inca o vad pe tipa din fata.

Push-bike din nou. 1,2,3,4...35,36...50. Urca in sa, da-i mai departe. Mai urcam ceva, iar push-bike alaturi de un tip pe care, surprinzator, l-am prins din urma si l-am depasit :) Lasa ca ma ajungi tu, imi zice el. Dar nu trece mult si zboara pe langa mine pe portiunea de downhill.

Cam accidentat traseul...pietre, radacini de copaci, cam abrupta portiunea asta...daca iau o radacina si zbor din sa? Hai sa mai franez, merg cam rapid....prea rapid...uite o radacina mai inalta. FRANA!!!

Cat sa trag aer in piept se opreste timpul, cu mine in zbor, deja jumate peste ghidon. Oh shit.

Negru. Mahmureala. Deschid ochii si vad ca sunt pe jos. Furie. Ma apasa ceva. Dau sa ma ridic si simt bicicleta peste mine. O dau cumva la o parte si incep sa injur. In secunda 2 ridic capul in sus. Am intrat cu fata inainte, poate sangerez din nas. Incet, incep sa-mi simt oasele. Nasul e sensibil, dar e intreg. Barbia e intr-o bucata. Ma dor dintii, dar ii am pe toti. Ma pun in fund si iar injur. Traseul, organizatorii, dar de fapt sunt nervoasa pe mine. Ma inteapa ceva. Observ ca m-am julit pe ambele coate si din dreapta imi sangereaza. Iar injur.

Ma mai calmez si ma ridic. Acum vad ca impactul cu pamantul mi-a zburat vizorul de la casca. Il gasesc pe jos. E putin rupt, dar mai merge. Scuip niste pamant si ma intorc sa vad bicla. Zgarieturi noi, pamant pe manete, dar e ok.

Se putea mult mai rau.

Ma hotarasc sa o iau incet. Merg pe langa bicla. La naiba, acum trebuie sa-mi tai niste teluri de pe lista anului. Da, asta a fost primul meu gand. Nu "Multumesc Doamne ca nu mi-am rupt gatul"...eu ma gandeam la Maratonul Muscelului si la Surmont MTB Challenge. La naiba, nu ma tine sa le fac.

Din momentul asta s-a rupt firul la partea de MTB. Nu ca as fi eu foarte priceputa, acum parca nici nu stiam sa ma tin pe picioare. Cand franam, mare reusita sa nu cad din nou. Pe plat.

Stiu ca sunt ultima. Ma intersectez cu alergatori si cu tura lunga de MTB. Ma mai si pierd putin. Frustrare maxima cand vad ca trec 2 ore, 3 ore si nu se mai termina. Injur traseul de mama focului, coborarile prea abrupte, pline de noroi. Vreau sa se termine, nu se mai termina...

Dau in camp si intuiesc ca e de bine, se intrevede sfarsitul. Mai am si proba de alergare dupa asta...

Abandonez. Nu abandonez. Abandonez. Din 8 fete daca sunt eu aia care abandoneaza nu o sa ma suport. Ce naiba, nu abandonez. Hai ca pe alergare sunt mai ok. Pe coborari nu am probleme. Hai ca am 7 ore jumate pana se inchide traseul.

Se poate.

Vad zona de tranzitie si mi se ridica moralul putin. Doar o coborare si un pod improvizat pana acolo. Pe unde naiba ne duc organizatorii astia? Asta numai traseul de amatori nu e...

E soare, foarte cald. Ajung doborata psihic si fizic la tranzitie. Aproape ca arung TREK-ul intr-un stand.

Se apropie un tip de mine si presupun ca e voluntar. Ma intreaba daca sunt ok. Eu sunt in lacrimi. Am facut 3 ore 42 pe partea de MTB. Ma linisteste, imi spune ca e foarte bine ca am terminat. Ma indreapta catre masa de alimentare si-mi da o banana si niste apa. Mai iau o banana si mai beau ceva apa si ma intregesc. Pot respira acum. Incep sa ma gandesc la tranzitie. Imi localizez punga cu adidasii de trekking, ma schimb, imi las casca, iau betele.

Dau sa plec si ma opreste un organizator. "Stai, nu ti-a luat chip-ul timpul". Ma uit lung la el si il lamuresc ca eu debia plec, nu am terminat. Isi cere scuze si ma lasa sa plec.

Alerg usor si il vad pe Andi in zare. Termina. Oh shit, atat de in urma sunt? Ma resemnez si vad ca intinde mana de high five. Why not? :)

Se termina asfaltul si incepe urcarea. Trec pe langa mine multi participanti. Si ei termina. Ii incurajez, hai ca mai ai putin :) Fata de mine...

Deja sunt mai relaxata, ma bucur de traseu. Merg rapid, ma ajut cu betele la urcari, alerg bine pe coborari.

Trec pe la punctele de control si la punctul de alimentare central si ma incurajeaza toti voluntarii. Imi fac poze. Imi dau apa.

Urc, cobor, merg, alerg. Stiu ca sunt ultima dar nu mai conteaza. Voi termina.

Ajung si eu la coborarea inainte de sosea si o cobor atat de repede incat nu-mi vine sa cred ca e aceeasi portiune de pamant.

Alerg pe asfalt. Incet dar sigur dau putin coltul si vad parcarea de biciclete. Goala. Mai alerg si vad poarta de finish. Vreo 20 de oameni in jur. Ma apropii si il recunosc pe tipul care m-a ajutat la tranzitie. Ma vede si el si incepe sa aplaude si sa strige.

Probabil ca a fost liniste inainte, fiindca aplaudele s-au multiplicat instant. Toti ma incurajau. Propria mea galerie :) Instant am marit pasul si am sprintat catre poarta.

PIZZA!!!!!! :) O intelegere intre mine si Andrei a fost ca dupa ce terminam, sa mancam o pizza imensa :) Deja ma gandeam la ea de vreo cativa km buni...

Partea de alergare a mers mai bine, desi nu atat de bine ca la Moieciu. Probabil de la oboseala.

Timp oficial: 6 ore 5 min.

Greu, dar sunt mandra de mine ca nu am abandonat.

Si apropo, au fost 7 fete la start pe proba de Individual Duatlon, dintre care un abandon. Ce ma bucur ca nu au fost doua.

Un altfel de concurs

2011-06-01T21:17:00.000+02:00

Ieri, pe ploaia minunata care ne chinuie de la inceputul saptamanii :), am participat la un concurs mai special. Algida a lansat o invitatie catre toti biciclistii, cu sau fara biciclete, de a veni in Herastrau si a concura pentru 100 inghetate pe care le puteai dona azi, de ziua copilului, oricaror copii doreai.

Am aflat despre eveniment de la Gabi Solomon (vedeti, v-am spus eu ca merita citit ;) ) si mi s-a parut o idee prea frumoasa pentru a nu o sustine din cauza unei mici ploi. Asa ca m-am prezentat si am pornit nu chiar prima, dar a doua :)

Idea era sa faci un slalom printre 10 jaloane, la dus te acomodai cu traseul, la intors trebuia sa colectionezi steguletele. Cate stegulete aveai se multiplicau cu 10 si la final le puteai dona copiilor.

Dupa primul curajos nu s-a mai avantat nimeni, asa ca, fiind si putin mai grabita, m-am oferit eu :) Prima parte a mers lin, simplu ca buna ziua. Ei, la intors a fost ceva mai greu ;)) Eu debia iau mana de pe ghidon ca sa semnalizez in trafic, iar acum trebuia sa culeg steaguletele. Primele mai merg, insa incep sa-mi aglomerez mainile pe ghidon si parca nu mai pot merge asa de lin.

La jumatate ii intreb daca pot sa le arunc pe jos, si, fara sa astept un raspuns, chiar asta fac. Deh, unii mai experimentati le luau in viteza pe toate si nici ca le dadeau drumul, dar eu, mai incepatoare (v-am zis ca mi-am luat bicla la inceputul lui Aprilie :) ) m-am cam impiedicat la ultimele jaloane. Am terminat insa cu bine, fara sa cad, si fara sa daram jaloanele :)

Inainte sa ajung in Herastrau m-am hotarat cui vroiam sa inseninez ziua copilului (carui copil oare nu-i insenineaza ziua o inghetata?). Anul trecut, cand inca circulam cu RATB-ul, mi-au atras atentia 2 copii din 331 care cautau un orfelinat in zona Arcului de Triumf. Nu stiu de ce, insa inca mai imi amintesc de ei, si m-am hotarat sa donez inghetata copiilor din orfelinat. Sper ca s-au bucurat :)

Sambata particip iar la un altfel de concurs, o premiera pentru mine: un duatlon. Nu ca as fi eu foarte pregatita, insa, cum va ziceam si in postul anterior, sper sa termin in 4 ore. Oricum ar fi, vreau sa ma bucur de concurs si sa termin cu bine. Cu sau fara medalie :)

TeamXpert Bike Spring Fest Comana

2011-05-29T16:43:00.003+02:00

Asteptam acest concurs de cateva saptamani si cum se anunta si vreme buna, stiam ca va fi o experienta total diferita fata de Prima Evadare.

Am pornit la drum sambata dimineata, devreme de tot pentru a ajunge in timp util la Casa Comana. Mi-am predat TREK-ul cu o zi inainte nefiind sigura daca incape in masina. Mai bine o luam cu mine, din pacate transportatorii mi-au zgariat ghidonul destul de urat :(

Ajungem cu bine la start, imi recuperez iubirea :) ne luam numerele de concurs si imi propun un timp de 3 ore. Nu stiam mare lucru despre traseu, cum e marcat, stiam doar ca e in jur de 38 km. Tura lunga :)

Se aduna lumea la start si ne pozitionam mai in spatele plutonului, ca sa nu incurcam profesionistii ;) Organizatorii ne zic ceva de o schimbare de traseu fata de anul trecut, dar pentru noi nu e asa de interesant, e prima participare. De retinut faptul ca traseul e marcat cu banda alba, si X-uri pe drumurile gresite. Ok, acum pot sta mai relaxata, nu ma pierd. Pornim!

Si aproape instant franam :) Ambuteiaj mare la start, pana pleaca cei din fata mai trece ceva. Nu e chiar ca la Prima Evadare, dar stam vreo jumate de minut pana putem pedala.

Facem dreapta si intram pe un drum de tara. Adrenalina mare, multi participanti in jur. Depasesc, sunt depasita, distractie :) La putin timp il vad pe Gabi pe marginea drumului mesterind la bicla. Ghinion, are pana ma gandesc. De fapt i se stricase schimbatorul :(

Drumul se ingusteaza usor si incepe prima urcare, pe care o pedalez binisor. Eu credeam ca traseul e plat :) Urcam, mai coboram, trec in zbor pe langa primul punct de alimentare, ies din padure, intru pe un drum de camp. Daca ar fi fost vremea de la Prima Evadare era jale si aici. In schimb, ne-am zgaltait cu totii pe cativa km buni. Trecem pe langa localnici, care se minuneaza ca mai avem de pedalat inca vreo 2 ore! Si sunt si fete! :)) M-am amuzat putin si am mai uitat de durerea din maini de la socurile primite.

Intru din nou in padure, ce bine! Urmeaza din nou urcari, apoi coborari mai tehnice. Am mers prea tare pe o coborare si eram foarte aproape sa fiu aruncata din sa, insa experienta de Prima Evadare mi-a prins tare bine. M-am invatat sa ma duc cu bicla cand patineaza. M-am stabilizat si am inceput sa iau coborarile mai usor. N-am venit sa zbor din sa ;)

Pe unele coborari imi cam tremura genunchii, iar pe urcari, cand nu mai merge, o iau la pas alert. Incetisor ajung pe la km 20 si ma gandesc ca daca as fi ales tura scurta, acum terminam. Dar zboara imediat gandul, mai am de pedalat...

Iesim iar din padure, pe drumuri de camp, pe o coborare destul de abrupta in care se uita o vaca fix la mine timp de vreo 2 minute, apoi pe o urcare la fel de frumoasa, cu push-bike intens.

Alterneaza perioadele in care sunt cu un grup (un cuplu, un grup de 3 baieti, si altii cu care ma tot depaseam :)) si perioadele in care sunt complet singura pe traseu. Recuperez pe portiunile de plat si ma ajung pe urcari. In padure destule obstacole in drum, pe care nu prea aveai cum sa le treci cu bicicleta, decat daca zburai cu ea cu tot ;)) Opreste, ia bicla pe sus si treci peste rapa, trunchi de copac etc.

Ajung la al doilea punct de alimentare (care de fapt era acelasi cu primul, insa pe moment nu constientizam :)) ceva obosita, insa pusa pe glume cu tipul de acolo :P Eu foarte senina: FINISH!!! El foarte serios: Nu, nu e finish-ul, trebuie sa o luati incolo.

Infulec rapid 2 jumatati de banana, 2 pahare cu apa si o felie de lamaie si ma pun pe pedalat. De aici inainte sunt mai mult singura pe traseu (in afara de ultimii cativa km in care m-am intersectat cu cei de la tura scurta, cu copii dupa ei) Atenta la marcaje, intalnesc un alt participant, tras pe dreapta la un respiro. Parea cam terminat si m-am oprit sa-i ofer un energizant (venisem pregatita cu camelback, gel si batoane energizante) M-a asigura ca e ok, oricum, zicea el, mai sunt doar vreo 2 km. Garmin-ul meu zicea ca mai sunt vreo 10, dar te pui cu beculetul aprins? :)) Instant am fugit in directia marcajelor. Ce rapid ma pun pe treaba cand stiu ca mai e putin ;))

De fapt, au fost vreo 6km, in care am gresit drumul vreo cateva sute de metrii pe o poteca extrem de ingusta si inghitita de tufe din ambele parti in care nu prea vedeai nimic.

Iesisem intr-un alt sat in care nu mai erau marcaje, dar m-am redresat rapid si nu am pierdut mult. Din nou in padure, zbor catre ultimul punct de verificare in care era si un fotograf. Fiind singura pe drum, m-am straduit sa fac o poza buna :)

Pe ultima urcare la fel, un fotograf pus strategic in varf. Of, ma gandesc, nu pot sa ies in poza mergand pe langa bicla, asa-i? Da-i la pedale!

Poate ar trebui sa fie fotografi pe toate partile de urcare :))

Foarte subit, ies din padure inapoi pe drumul pe care am plecat in forta la inceput. Vad si poarta de intrare in parcul Comana la 100 de metrii. Super! Bag tare pana la finish si termin cu un zambet larg, sub 3 ore cum mi-am propus!

N-au fost 38 de km cum anuntau organizatorii, au fost in jur de 35km. Un traseu frumos, dar cam incalcit. Pe ultima portiune se cam intersecta cu drumul initial si era foarte usor sa pleci in directia gresita, fiind marcat in 2 sensuri. Insa am terminat cu bine in 2 ore 52 min :)

Organizarea se poate imbunatati, m-a surprins faptul ca la finish nu te baga nimeni in seama, nici macar apa nu au oferit, ce sa mai vorbim de mancare. Am stat la coada mai mult de jumate de ora pentru un piept de pui la gratar minuscul cu un cartof si un smoc de salata...insa dupa 3 ore in sa, tare buna masa asta, chiar si asa scumpa cum a fost :)

Sambata particip, cam inconstient fiindca nu sunt pregatita cum trebuie, la primul concurs de duatlon :) Sa-mi tineti pumnii, mi-am propus sa termin cu bine in 4 ore.

Duathlon de week-end - partea a II a

2011-05-28T19:05:00.001+02:00

Putin cam tarziu, insa mai jos gasiti impresiile mele despre Prima Evadare, editia 2011:

A plouat toata saptamana aceea, mai putin vineri si sambata.

M-am intors rapid dupa EcoMarathon, si mi-am petrecut restul zilei studiing cu mare atentie al treilea numar din revista Alerg. A fost o adevarata placere sa o gasesc in pachetul de inscriere de la EcoMarathon :)

Sambata seara am dormit prost, energia pozitiva cu care m-am incarcat la Moieciu m-a tinut treaza, precum si anticipatia primei curse cu bicicleta. M-a trezit si ploaia torentiala din mijlocul noptii, semn clar ca in ziua concursului era sa fie terenul numai bun de o baie in namol.

Cu aceasta idee fixata in cap, m-am indreptat linistita spre start pe o ploaie mocaneasca. Frig. La start multa lume, foarte multa. Mi-am aranjat echipamentul cu grija inainte de start. Am avut marea inspiratie de a lasa camelback-ul acasa si in schimb am luat bidonul de apa parcat frumos in suportul de bidon nou.

Am asteptat putin, sa vina domn primar Oprescu sa ne dea startul :)

Mare imbulzeala pe portiunea de sosea pana sa intram in padure. Partea aceasta mi se pare cea mai periculoasa, nu stii ce vitezoman se afla in spatele tau si pe unde o va lua.

Intram in padure. Ok, ma asteptam la noroaie, nu e chiar asa de rau la inceput. Baltoace gigantice pe mijlocul drumului, multi merg pe laturi. Insa e prea multa lume si multi, ce-i drept, sunt incepatori mai rau decat mine :) Asa ca ma bag in baltoace cu inima stransa de fiecare data. Nu ai cum sa stii cat de adanca e sau ce mlastina se ascunde in ea. Spre norocul meu, am mers bine pana la iesirea din padure.

Pana aici, veselie mare. Mai mereu auzeai pe cineva care depaseste sau face haz de necaz. Toti cei aflati la prima participare credeau ca noroaiele astea sunt. Greseala mare.

Am trecut linia de centura si am intrat pe drumul de camp, cleios si derapant. Ma mir ca am reusit sa stau pe bicicleta tot drumul pana la stana :) De acolo s-a cam rupt firul. Noroiul, dupa cateva sute de participanti care trecusera inaintea mea, s-a agravat. De aici incolo impins bicicleta 5 metrii, oprit, curatat noroiul care bloca rotile, luat de la capat.

Asa am mers 5 km.

Am vrut sa abandonez dupa circa 1km, dar un tip care trecea pe langa mine mi-a aratat unde e soseaua, si cum nu parea sa fie cale prea lunga pana acolo, am continuat. A fost cale lunga :))

Pe drumul "oficial" era rau, asa ca, dupa o incapatanare de cativa km, m-am mutat si eu pe drumul paralel, circulat de multi participanti.

N-a contat mare lucru fiindca dupa cateva sute de metrii drumul era la fel.

Opreste, curata rotile, mergi cativa metrii, ia-o de la capat.

Portiunea asta a fost grea psihic cat si fizic. Nu prea mai mergea sa impingi bicicleta de 12kg, cu inca vreo 10 de namol (nu erau chiar 10, dar asta era senzatia :))

Intr-un final ajung la sosea si bag tare, cu gandul sa abandonez la jumatate. Nu stiu ce m-am gandit cand am trecut pe langa un autobuz de abandonati si am continuat sa merg. Probabil ca nu ma gandeam.

Intram iar pe un drum de camp si imi blestem avantul de mai devreme. Ce nu puteam eu sa ma opresc frumos la autobuz? Of. Da-i si impinge din nou vreo cativa km.

Intr-un final, iesim aproape de un sat si deja de aici nu mai e mult pana la Palatul Ghica, jumatatea traseului. Bag tare, vreau sa termin cu nebunia asta.

Ajung la check-point cu jumatate de ora inainte sa se inchida. Iau o sticla de apa (nu bausem nimic din cauza noroiului de pe bidon), mananc o banana, iau o napolitana. Mai iau o banana si o napolitana. Si inca vreo 6 napolitane :)) Au mers la fix.

Iau decizia sa abandonez, cu 4 ore facute pe traseul de 2 ore de uscat.

Organizarea excelenta, insa pacat de vreme.

Duathlon de week-end - partea I

2011-05-09T22:00:00.000+02:00

Luna Aprilie a trecut incredibil de rapid. Cu ajutorul bicicletei proaspat achizitionate am pedalat aproape in fiecare zi si mi-am indeplinit obiectivul declarat aici. Provocarea pe luna Mai ar fi sa imbin mai bine antrenamentele de bicicleta cu cele de alergat si sa incep sa alerg din nou responsabil.

Saptamana trecuta am asteptat cu sufletul la gura (si cu ochii pe prognoza meteo) sa vina week-end-ul. Aveam planuri mari: sambata cros de 14km la EcoMarathon Moieciu de Sus si duminica maraton MTB Prima Evadare.

EcoMarathon Moieciu de Sus:

Dupa ceva schimbari de planuri am ajuns vineri seara in Moieciu de Sus impreuna cu niste prieteni din club. Planificasem sa ajung direct sambata dimineata dar m-am gandit ca mai bine e sa merg cu o zi inainte si sa ma odihnesc cum trebuie.

Am fost direct sa ne ridicam numerele de concurs si pachetele de inscriere si am ramas la sedinta tehnica. Prin jur numai fete cunoscute. A fost o surpriza placuta sa vad atatia membrii din club prezenti cu entuziasm :) Din sedinta tehnica nu am inteles mare lucru, poate si din cauza ca nu s-a auzit foarte bine, insa nu trebuie sa stii chiar tot, mai bine sa fie o surpriza :)

Am mancat binisor (nu carbo-loading), ne-am cazat, si mi-am pregatit totul pentru dimineata: camelback cu 3 energizante, 2 geluri plus rezerva de apa jumatate plina, bete de trekking si o lanterna cu dinam (just in case :)). Am dormit prost, am visat agitat.

Ma asteptam sa fie rece dimineata asa ca am luat pe mine o bluza cu maneca lunga, tricoul de club si o geaca impotriva vantului. Am prins numarul de un elastic Isostar, am incalecat pe camelback :) si am pornit spre start.

Mi s-a parut foarte ciudat pus startul, chiar dupa un colt si eram ingramaditi 700 de oameni pe 50 de metrii dupa el, dar a facut parte din farmecul EcoMarathon-ului. N-am avut mult de asteptat si am si plecat.

Primii 2 km sunt pe sosea, teoretic plati, asa auzisem eu. Practic, sunt pe sosea in panta. Neavand mare antrenament (de vreo 2 saptamani tot ploua) am alergat vreun km, restul alternand cu mers. Am fost relaxata, nu am plecat tare ca la cursele pe teren plat. M-au depasit multi participanti si i-am salutat pe multi colegi de club. N-am dat mare importanta kilometrilor de la inceput, ma pregateam de urcare.

Dupa cei aprox 2km trecem un mic pod si incepem sa urcam. Daca pana aici eram totusi in masa mare de participanti, m-au mai trecut vreo 50 :) Multumita Anei am si reusit sa montez cu bine betele de trekking si am pornit in urma ei in urcare.

Si tot urcam, si tot trec oameni pe langa mine...nu-i bai, merg in ritmul meu. Ma ajuta betele. E bine ca sunt copaci in jur, desi s-au defrisat multi, mai mascheaza putin urcarea. Nu realizezi cat mai ai de urcat. Asa ca ma linistesc, ii las sa treaca, ma mai opresc sa-mi trag sufletul, ma uit la peisaj.

Pana la urma dau de primul check-point. Aici capat forta. Putin dezamagita ca nu au decat apa (nu stiam de la inceput ca e CP doar cu apa), am bagat un gel, ceva apa (era sloi, dar poate ca si asta m-a revigorat) si un baton energizant. Am pornit cu forte proaspete convinsa 100% ca urmeaza o coborare (e totusi bine sa stii traseul in mare inainte de cursa :)) Mai urcam putin si un salvamontist ne indeamna spre dreapta. Coborare! Cat merg spre ea ma gandesc daca pot sa o alerg. Instant ma hotarasc sa bag alergare cat ma tine. Macar pe coborari sa dau totul.

Ma depaseste o tipa, depasesc si eu pe altii, o ajung, o depasesc. Ma depaseste din nou :)) Foarte buna motivatie cand iti propui sa te tii in fata cuiva (sau sa depasesti).

Ajungem pe un traseu relativ plat. Drum forestier, apoi ajungem intr-o vale. Aici ma tin dupa o tipa din fata. Ma uit la ceas: in jur de 7km. Bun, sunt la jumatate. Daca o tin asa, reusesc timpul propus de 3 ore. Fiind la prima participare nu stiam la ce sa ma astept.

Trecem pe langa niste case, mai coboram ceva, incepem sa urcam din nou si se vede al doilea check-point sus in deal. Urcarile ma termina, clar trebuie lucrat la ele :)

Ajung in varful dealului (greu urca alergatorii astia de plat, uf) si mananc 2 bucati de banana, ceva stafide. Ma uit la ceas: 1h45 la km 9. Stai putin. Mai am doar 5km? Chiar si taras n-am cum sa fac 1 ora. Wow, chiar o sa reusesc sa ma incadrez in timpul propus! Dar poate chiar mai devreme. Hai sa incerc 2h 30.

Mi se schimba total mentalitatea. Intru pe sosea, am grija la masini, bag alergare. Incep sa cobor, mai depasesc cativa participanti. Alerg pe coborari si-mi place la nebunie. Parca merita tot chinul la urcare :)

Incepe ultima urcare. Stiam ca sunt 3 si eram pregatita de ultima. Nici chiar asa naucitoare ca prima, insa a fost si ea cam grea...ma ajung cei pe care i-am depasit si intru in vorba cu ei. Mai trece timpul pana in varful dealului.

O vedere superba!

De aici e coborare! Pornim pe un drum care se transforma rapid doar intr-o poteca de-a lungul dealului. O ajung pe Ana din urma si o depasesc. La 2 metrii ma loveste privelistea superba si ma opresc sa fac o poza:

Alerg serios, imi trece prin cap sa incetinesc, totusi sunt pe marginea unui deal, alergand pe o portiune de 10-15 cm :)) dar e prea frumos. Am totusi grija sa raman pe poteca. Ajung la o coborare mai tehnica cu niste pietre si incetinesc. Pentru prima data am crampe musculare. Piciorul stang nu mai vrea sa functioneze. Putin masaj si merg mai departe. E ultima portiune inainte de finish.

Intru pe sosea si incep sa alerg. Greu. Parca am 100 de kg si alerg pe tavan...Ma intalnesc cu participantii care au terminat si imi zic ca mai sunt 200 de metrii. 200m? In mintea mea erau 20 si am clacat. Ana ma striga din spate si imediat ma ajunge. Imi cere sa-i dau betele si sa alerg. Nici nu mai gandeam clar si i-am dat un bat. Habar nu am de ce, nu era problema de bete :)

O iau si eu in alergare, doar nu o sa termin mergand, nu? La 50 de metrii am dat coltul si am trecut linia de finish la cateva secunde dupa Ana.

Mi se inmaneaza medalia.

Imi propusesem un timp de 3 ore si am terminat in 2h32min :) A fost o cursa frumoasa si m-am bucurat pe deplin de ea. Cel mai frumos e ca am terminat cu mult mai devreme decat imi dorisem. 82/100 la categoria mea de varsta. Si sincer, in afara de urcari, m-am simtit in forma, ceea ce nu mi s-a mai intamplat pana acum la vreo cursa.

La anul poate fac tot traseul. Sa mai lucrez intai la urcari...:)

Tot inainte!

2011-04-09T21:04:00.001+02:00

Saptamana aceasta a fost ciudata. M-am gasit in situatiile deja bine cunoscute, in care eram mai mult decat tentata sa sar peste antrenament, insa am trecut peste acel sentiment si am depus munca necesara. Desi au fost mici scapari, in mare, a fost o saptamana excelenta :)

Sa incepem de unde am ramas:

2 Aprilie: aveam planificat un antrenament de forta, insa am fost plecata toata ziua din Bucuresti. In apararea mea, chiar nu credeam ca dureaza atat de mult.

3 Aprilie: primul cros pe anul acesta, 3.5km cu pornire in Charles de Gaulles. Foarte multa lume, cativa colegi de club. Am tras cam tare vineri si m-am simtit putin epuizata. Totusi, am terminat cu 1 min mai devreme decat acelasi traseul anul trecut :) Dupa-amiaza am facut antrenament de forta, 1h 25 min.

4 Aprilie: zi de odihna. Nu stiu de ce ma pornesc atat de greu cand e vorba de Yoga X. E foarte eficient antrenamentul, insa cand ma gandesc ca dureaza 1 ora jumatate... of, scuze, scuze...

5 Aprilie: 5km cam chinuiti, cu ceva mers. Nu aveam nici o inclinatie spre alergare in acea zi, insa am avut parte de un moment foarte frumos dupa alergare. Stateam si ma uitam la norii din cer, ascultand U2- Sometimes you can't make it on your own, si o senzatie extraordinara de liniste m-a cuprins. Perfect, dupa o zi la birou.

6 Aprilie: Serata Alergatorului, am vazut filmul Run for your Life. Bun, recomand :)

7 Aprilie: antrenament de forta 1 ora.

8 Aprilie: zero chef de alergare, insa fiindca am terminat treaba la 5 jumate si afara parea mai cald decat marti, m-am echipat si am pornit spre Herastrau. Am facut 6.6km in 43:27. Posibil sa fie PB pe o tura de Herastrau, din pacate nu am avut Garminul ca sa ma lamuresc. Insa, a fost o alergare extraodinara, m-am bucurat de ea in fiecare secunda. Drept dovada, nu m-am uitat deloc la ceas pana la minutul 40 si atunci din curiozitate, fiind foarte aproape de final. Si initial aveam de facut doar 5km :)

9 Aprilie: O zi care a inceput cu nori si ceva ploaie, dar care a fost mult asteptata. De anul trecut tot visez la o bicicleta TREK si astazi a venit ziua achizitiei :) M-am hotarat la un model pentru incepatori, nici prea avansat, dar destul de durabil incat sa-l pot folosi la cateva competitii pe an. Desigur, la nivel de amator :)

Este o frumusete care merge incredibil de bine, parca mergi dus de vant :) Am luat-o de la Surmont Bike Shop si am mers relaxat pana acasa pe ea.

Asadar, antrenamentul de astazi a fost 10km pe bicicleta si 1h de antrenament de forta, dupa 2 ore de frecat bucataria ;)) Faina zi, antrenamentul de forta a mers chiar foarte bine.

Maine iar antrenament pe bicicleta, ca doar trebuie sa ma antrenez pentru Prima Evadare :), si o alergare mai pe seara, poate si un antrenament de forta.

Bilantul pana acum: 6 zile cu antrenament, 3 zile fara, 21 de zile ramase.

O provocare

2011-04-01T21:04:00.000+02:00

Bilant Martie: 49.3 km alergati. Nu e grozav dar au fost mai buni calitativ fata de primele luni ale anului.

Am avut chiar si o descoperire surprinzatoare. Dupa 3 alergari, pot zice oficial ca alerg mai rapid. Desi nu-mi prea vine sa cred, incep sa ma obisnuiesc cu ideea ca pot alerga 4km cu ritm de 6:30 si 8km in ritm de sub 7min/km. Nu e o viteza grozava :) dar e mult mai bine decat anul trecut. Iar unul dintre scopurile mele pe acest an este sa scad la ritm de 6:30 pe semi-maraton.

Am hotarat sa nu particip la Maratonul Cluj, sau la orice alta cursa lunga, pana nu sunt pregatita corespunzator. N-as dori nimanui sa incerce sa alerge 21 sau 42 de km fara antrenament. Senzatiile sunt foarte diferite: alergat versus alergat/mers/chinuit pana la finish. Asadar, m-am decis sa alerg de placere, cu un plan de antrenament setat pentru semi Tusnad din iunie. Dar in principiu incerc sa alerg de placere.

Acum pentru provocare :) Fiindca este 1 Aprilie, inceputul unei noi luni si de ce nu, a primaverii in sine, ma provoc sa ma tin de antrenamente timp de 30 de zile. Asta inseamna in jur de 137 km alergati. Nu este important momentan numarul atins, ci imi propun sa nu pierd nici o zi din aceasta luna. Dupa cum spunea Gabriel Solomon intr-un post de ieri, cu totii gasim scuze ca sa nu facem ceva. Eh, in ultima vreme am gasit cam multe scuze...

Asa ca m-am intrebat: ce-ar fi daca, pentru prima oara, mi-as indeplini potentialul? Haideti sa vedem...

8km alergati astazi.

29 de zile ramase.

Incet, incet...

2011-03-19T11:57:00.001+02:00

...ajungem la sfarsitul unei alte saptamani. In ultimele zile s-a simtit presiunea de la servici, vineri nu am mai ajuns la alergarea planificata din pacate :(

Sambata: 1h 1/2 cross traning: mers pe banda in panta (dealuri la nivel 13/20), bicicleta eliptica 25 min, bicicleta stationara 30 min.

Duminica: prima alergare afara, 8 km, cu ceva pauze. Nu aveam speranta ca ii voi face sincer, dar incet, incet s-au adunat :) Am fost la alergarea de grup din IOR si a ajutat mult. Turele sunt scurte (3km, jumatate fata de Herastrau), si au fost destui colegi de club incat sa ma motivez sa termin.

Luni: pauza. Muschii erau obositi de la tura de duminica si de la antrenamentul de forta de vineri.

Marti: cu foarte mare tragere, am facut Yoga X.

Miercuri: am profitat de ultima zi cu vreme buna si am facut o tura de 8km in Herastrau. Cea mai buna alergare pe anul acesta si chiar si pe anul trecut. M-am surprins. Am alergat cu sub 7min/km si am tinut acest ritm pana la sfarsit. Nu am alergat pana acum asa de bine...

Joi: antrenament de forta.

Vineri: aveam planificata o alergare de 8km si un antrenament de forta, dar epuizarea mentala de la servici m-a impins in pat.

Mai cu bune, cu rele, asta a fost saptamana trecuta. De marti se pregonizeaza ca revine soarele. Ar fi tare bine :) Cum dam si ora inainte, pot reveni la alergarile de dupa servici in Herastrau.

Alta provocare: sambata viitoare voi incepe sa plec prin tara. Sa vedem cum ma tin de antrenamente :)

Un nou inceput

2011-03-12T10:24:00.000+02:00

Recunosc, dupa semi-maratonul din Octombrie, am lenevit. N-am nici o scuza. Nici faptul ca in Noiembrie am stat cu mult peste program la servici, nici faptul ca am cutreierat tara in fiecare week-end, nici faptul ca vremea buna ne facea usor cu mana pana la anul. In general, cred ca nu exista scuze. Daca vrei, gasesti o cale, iti faci timp, te imbraci mai gros cand vine vremea rece :)

Acum, nici asta nu e o scuza, dar dupa cei 21 de km de care am tinut cu dintii, m-am recuperat foarte greu. 3-4 zile am avut dureri de glezna atat de mari incat mergeam schiopatand la birou (bineinteles ca am mers cu medalia la gat in prima zi :)) Dupa 2 saptamani, fiindca deja ma inscrisesem de ceva vreme, am fost cu RoClubMaraton la Maratonul din Atena, participand la cursa de 10km. Nefiind inca in forma ok, cei amarati de 10km, cum mi se pareau la vremea respectiva dupa tura de 21, m-au secatuit. A fost prima cursa in care m-am oprit si am mers si asta mi-a cam decimat increderea obtinuta in urma semi-ului. Paradoxal, am scos un timp mai bun decat daca as fi alergat tot traseul :)

Dupa ce am revenit, mi-am facut timp sa alerg putin, pe banda evident, din motiv ca nu ma inteleg cu frigul si aerul rece. Cu muschii si articulatiile recuperate, eram mai rapida pe distante mai mici, dar viteza a fugit fara mine cand nu m-am mai prezentat la antrenamente.

A urma Decembrie, luna sarbatorilor, incheierea unui an plin, si absolut zero chef de munca :)

Din ianuarie m-am pus pe treaba, insa nu mai mergea la viteza stiuta. Am redus din viteza si am inceput usor, cu 2-3 km alergati, ajungand la 5, 7, 10 (cu ceva greutati). La fel, fiind inscrisa din noiembrie (cand era destul timp pentru antrenament), am fost iarasi cu clubul in Cipru de data asta, la Maratonul din Limassol. Cu rusine, am mers probabil jumatate din traseu. Cred ca nici ziua dinaintea maratonului nu m-am hidratat cum trebuia asa ca am avut probleme chiar dupa primii 5km. Dar, tragand din greu, am terminat cu un jalnic 2:55. Imi spun ca oricum am mers mai mult pentru distractie si 20 de grade in mijlocul lunii Februarie, dar sunt dezamagita de mine.

Asadar, dupa o recuperare mult mai rapida (evident, la cat am mers :)) si o raceala ceva mai serioasa, m-am apucat de treaba de saptamana trecuta. O sa postez in fiecare sambata antrenamentele din saptamana trecuta. Acum ca a venit primavara, chiar nu mai am nici o scuza :)

Sambata: Zi de odihna (cum altfel, decat sa incepem cu o pauza? :))
Duminica: 5km + antrenament forta
Luni: Yoga X (surprinzator, nu mi-am pierdut flexibilitatea sau forta)
Marti: 3km
Miercuri: 6km
Joi: zi de odihna
Vineri: 5km + antrenament forta

Urmez un plan de antrenament de pe http://my.asics.co.uk/ cu 4 zile de alergare, la care adaug 3-4 antrenamente de forta si 2 zile de cross training (yoga si mers pe banda in panta sau bicicleta). L-am setat pentru semi-ul de la Tusnad din iunie pentru care vreau sa fac tot posibilul sa fiu pregatita.

Pana atunci, in aprilie merg la Maratonul Cluj, mai mult sa sustin initiativa decat sa scot un timp mai bun la semi, desi, ar fi un cadou extraordinar de ziua mea :)

Toate fortele inainte!

340 de kilometri

2010-10-26T18:22:00.002+02:00

Mai exact, 339.75km alergati de la jumatatea lunii martie pana astazi.

La prima vedere este mult, insa alergatorii mai experimentati vor recunoaste ca este putin. Desi sunt inca o incepatoare, mie mi se pare putin. Nu e reactia la care ma asteptam cand m-am hotarat sa fac totalul antrenamentelor de semi-maraton. Inainte de cursa pentru care te-ai antrenat este recomandat sa te uiti prin jurnalul de antrenament pentru a-ti ridica moralul. La mine a avut efectul opus.

Totusi, daca ma uit mai atenta, nu totalul este important.

Am inceput sa alerg in vara anului trecut, insa prefer sa spun ca m-am apucat de alergare anul acesta. De ce? Pai pentru ca ceea ce faceam anul trecut cu greu se poate numi alergare. Dupa 3 luni, ajunsesem doar la intervale de cate 10 minute si ma uitam lung la alergatorii care faceau ture intregi de lac! Mai mult ma jucam de-a alergatul, gafaind si ocupand locul pe banda de alergare din Herastrau.

Ca si greierele din poveste, totul bine si frumos vara, insa vremea rece a venit cu frica imbolnavirii si am renuntat la alergat. Mi-a ramas totusi in ganduri si la sfarsitul anului 2009, (nu chiar new year's resolution) mi-am propus sa termin anul acesta un semi-maraton. Asa ca, pe 3 Ianuarie, prin gerul si nametii de atunci, m-am inscris la o sala de fitness din apropiere. Am inceput de la zero, cu programul Couch25K. Uitandu-ma in urma, poate ca am progresat prea incet, debia in iunie trecand pragul de 5km alergati fara oprire. Prin Mai 2010 am inceput sa merg la crosuri. Ingramadita intre alergatorii de la startul crosului Forever Living, ma intrebam ce oare caut eu acolo. Chiar o sa particip la un cros? Nu am scapat de emotiile dinaintea unei curse nici acum. Nu cred ca as vrea sa scap de ele vreodata.

Am participat apoi la crosul Locomotiva la sfarsitul lunii. A fost un moment important: aproape prima tura alergata de Herastrau si, mai vital, primul contact cu Ro Club Maraton. Alergarea inca nu este sport de masa in Romania, iar pentru mine cel putin, ca alergatoare, mi-a lipsit enorm conversatia pe care o poti purta numai cu cineva care-ti impartaseste pasiunea. Asa ca m-am inscris in club si nu am regretat nici o secunda. Au urmat multe crosuri si incet, incet, am cunoscut mai multi oameni pasionati de alergare. Desi majoritatea oamenilor ar crede ca alergarea este o actiune solitara, am constatat ca leaga cele mai frumoase prietenii. Alergatorii au alt fel de trasaturi, si nu ma refer la cele fizice. Alergarea te purifica, te pune fata in fata cu tine insuti si te schimba. Cel putin in cazul meu, alergarea m-a transformat intr-o persoana mai buna, mai echilibrata si mai relaxata.

Antrenamentele pentru semi-maraton au continuat, cu pasi tematori ce-i drept. Am alergat progresiv 8km, 10, 12, 14...16km. Dupa alergarea de 16km, in care m-am luptat din greu cu ultimii 3-4km, nu imi imaginam ca ar fi posibil sa mai adaug inca 5! Considerand ca sunt oaresce pregatita pentru semi, am avut o tentativa de a ma inscrie la Maratonul Piatra Craiului. Desigur o sa ma intrebati, de ce? Daca pana acum am avut telul de semi, de ce sa ma inscriu la un maraton, si mai ales, unul montan? Sincer, am vrut sa ma testez. Si am vrut sa fac traseul doar partial, pana la Plaiul Foii. Asa ca am plecat intr-o tura de recunoastere care m-a pus fara mare probleme la locul meu. Totusi, a fost o performanta personala, si un antrenament extraordinar mental.

La aceasta mica istorie voi adauga cateva mentiuni: nu sunt o persoana in forma fizica grozava; copil fiind, uram sa alerg; in general, renunt foarte usor. Acestea fiind spuse, m-am trezit in ziua de 17 Octombrie la 7 dimineata, cu obiectivul in sfarsit in fata. S-a strecurat usor printre lunile de vara si m-a surprins impreuna cu toate emotiile legate de indeplinirea unui vis. In zilele premergatoare, cand ma gandeam la apropierea evenimentului, mi se ducea toata suflarea, insa in acea zi am fost straniu de calma. Probabil ca nu constientizam pe deplin data in care ma aflam si ce anume insemna pentru mine. Echipamentul si rucsacul erau pregatite de seara dinainte, alimentatia era stabilita, tot ce trebuia sa fac de atunci inainte era mecanic.

Am ajuns devreme, insa timpul mort pana la start si-a tras adidasii in picioare si ne-a adus pe toti gramada, separati pe performante, la uriasa poarta gonflabila. Nu am vazut cand a plecat elita, insa am tot avansat pana cand intr-un final, ne-au lasat si pe noi, amaratii din spatele masei de alergatori, sa pornim in chinul autoimpus.

Este o regula bine cunoscuta, ca nu trebuie incercat nimic nou in ziua cursei. Ei bine, am dat gres la proba asta, alimentandu-ma cu batoane nemai-incercate pana atunci in dimineata cursei. Nou a fost si tricoul in care am alergat, tricoul proiectului 42pentruosansa, cu mesajul Asociatiei RoRec pe spate. A treia greseala pe lista este ca m-am echipat cu centura de la Garmin (care la sfarsit a ajuns sa ma deranjeze extraordinar) si cu o borseta, uitate prin sifonier de vreo 2 luni cel putin. La ultimul antrenament lung am facut o mare gafa: nu m-am hidratat deloc si nu am luat energizante cu mine. Probabil din acest motiv, m-am simtit epuizata la final. Mi-am invatat lectia insa, si la cursa propriu-zisa, am indesat 2 batoane energizante in borseta. Apa se gaseste pe traseu.

Am pornit impreuna cu Dana, colega mea de antrenamente. M-am temperat si foarte curand am fost depasita de multi alergatori. E ok, alearga-ti cursa ta. Ma uit pe furis la ceas si vad ca ritmul e bun. Ok, sa o tinem tot asa pana la finish. Stiam traseul de la o plimbare de recunoastere cu o saptamana in urma si il vizualizam, eram pregatita psihic pentru el. Pe partea opusa treceau cei care au plecat inaintea noastra si se intorceau catre zona de start. Am vazut primii membrii din club si am inceput sa-i incurajez. Am facut acelasi lucru si pe urcarea catre Piata Victoriei, asa ca primii 5km ai cursei m-am distrat admirand participantii mai rapizi. Probabil ca li s-a parut ciudat colegilor, sa-i incurajeze atat de infocat cineva imediat dupa inceperea cursei, cand toti eram cu forte proaspete. M-am pierdut in urarile de bine, chiar mi-au gadilat corzile vocale aproape fara stiinta mea, aducandu-mi priviri mai mult sau mai putin nedumerite. Nu mi-a pasat. Niciodata nu am mai alergat cu atata lume in jur si energia debordata de masa de alergatori, veterani si incepatori, mi-a incarcat bateriile de voie buna. Inainte de urcarea catre Calea Victoriei m-am despartit de Dana, era clar ca putea alerga mai rapid si nu am vrut sa o tin in spate. Am inceput sa intru in vorba cu alti alergatori pe traseu. Din cand in cand mai vedeam prieteni alergand, il vedeam pe Marian cu cei din proiectul “Primul Maraton”, le vedeam pe Ana, Claudia si Mihaela alergand impreuna, pe Mihnea aflat la primul maraton, pe Andrei care m-a suportat 11 ore pe Piatra Craiului si multe, multe tricouri cu RoClubMaraton asa ca nu m-am simtit singura. Nu, nici vorba sa regret ca m-am inscris in club.

Am alergat de-a lungul Dambovitei o vreme indelungata. La jumatatea distantei se afla un cuplu strain care incuraja fiecare alergator pe care il vedeau. M-au impresionat candoarea, sinceritatea si perseverenta lor. Le-am spus un “Thank you” din suflet si mi-am continuat drumul. Vestita panta catre hotelul Marriott se apropia cu pasi relaxati. Nu ma inteleg deloc cu pantele si este in totalitate vina antrenamentelor exclusive din parcul Herastrau. Am tot amanat tura de recunoastere a traseului, iar cand in final am parcurs-o cu o saptamana inainte, sincer aceasta panta m-a bagat in sperieti. In nici un caz nu pot alerga asa ceva, insa la prima tura m-am descurcat binisor fara sa ma opresc. La cotitura inapoi spre locul de start am zarit un fotograf aproape cocotat intr-un copac. Probabil cauta cel mai spectaculos unghi pentru poze si cum eram singura pe traseu in acel moment, m-am straduit sa zambesc. Degeaba, pana acum nu am gasit poza pe nicaieri. Poate era un fotograf amator si venise sa studieze fenomentul numit “nebunie in masa”. Imi imaginez ca poza facuta mie in acel moment exprima ceva placere (convocata cu greu dupa panta) si destul efort incat sa merite titlul de „chin voluntar”.

Am bifat prima tura printre incurajarile lui Stefan si intr-un timp decent pentru mine, 1h 15min. Bun, a doua tura o alerg la fel si reusesc timpul propus de 2h 30 min. E un bun moment sa mananc un baton energizant. Continui sa pun un picior in fata celuilalt si cand ma intorc pe la fantani imi dau seama ca nu mai e asa de multa lume in spatele meu. Nu conteaza, tot ce e important este sa termin. Gabi ma ajunge din spate, e probabil la tura a treia deja. Cand trece pe langa mine are grija sa ma incurajeze si alearga mai departe ca un iepuras care nici nu atinge pamantul. In oglinda, eu ma chinui ca o caramida care se preface a fi o minge, insa perseverez. Bat palma cu un pusti iesit sa vada alergatorii si fac dreapta spre hotelul Novotel. La prima tura nu mi-a fost greu deloc, insa acum incep sa simt panta. Il vad pe Marian venind din sens opus si ma intreaba daca sunt ok. Asa si asa. Desi destul de lina, ma seaca de puteri urcarea asta. Ajung intr-un final la punctul de intoarcere si aud muzica de la checkpoint care ma energizeaza instant. Prind un nou vant insa nu tine decat pana la urmatorul punct de alimentare. Nu ma opresc ci iau din mers o sticla cu apa, incetinesc putin sa pot bea doua guri si cu regret pentru risipa, o arunc mai mult plina decat goala. Incerc sa alerg mai repede pe coborare insa nu mai merge ca la prima tura. Ma intalnesc din nou cu cuplul strain. Fenomenali oameni, sa incurajeze 2 ore alergatorii de pe traseu.

Ma uit la ceas si realizez ca ma apropii de teritoriu necunoscut: ultimii 5km. Glezna stanga incepe sa ma doara din ce in ce mai tare. Ar trebui sa ma opresc si sa mai slabesc sireturile, insa incapatanarea berbecului este prea faimoasa pentru a ma abandona acum. Incerc sa nu ma gandesc. Ma uit in fata si ma concentrez pe actul fizic al alergarii. Cineva ma fluiera dintr-un bloc de-al lungul Dambovitei si-mi mai distrage atentia. Ma intalnesc cu o alergatoare care are probleme cu un genunchi, dar e o luptatoare si vrea sa termine. Imi spune ca nimeni nu a crezut-o ca va termina un semi-maraton. Nici pe mine nu m-au crezut. Intorc la punctul de control si mai iau o sticla cu apa. In spate vad elita care urmeaza masina cu afisaj si ma depasesc rapid. Incetinesc din ce in ce mai mult. Aud „Hai RoClub!” in timp ce alt participant ma depaseste. In acel moment simteam ca fac clubul de rusine si mi-am adunat toata puterea sa alerg ceva mai repede. In fata mea, un alergator mergea, epuizat. I-am oferit jumatate de baton energizant, restul fiind energia mea pentru ultima urcare.

Ma uit mai mult pe celalalt mal si incerc sa zaresc membrii din club cunoscuti. Il vad pe Mihnea si ii fac cu mana. Imi raspunde la fel de prietenos si in curand fac dreapta catre panta. Incep sa nu ma simt prea bine, combinatia de multa apa si batoane energizante netestate se pare ca nu imi prieste. Ma depasesc multi alergatori profesionisti si ma deplasez spre stanga, incercand sa nu-i incurc. Incep sa urc si senzatia este ucigatoare. „Nu te opri din alergat, nu ai voie sa mergi, vei regreta tot restul vietii ca nu ai alergat tot semi-maratonul”. As vrea sa pot transcrie senzatia de a tine cu dintii atat de crancen de acest tel incat probabil ca arata a tortura, insa nu am cine stie ce talent de scriitor. Pur si simplu nu am vrut sa renunt. Am continuat sa fac un pas mic in fata celuilalt pana cand, intr-un final mai putin glorios, traseul s-a aplatizat. Mai aveam putin, insa am incetinit ingrozitor, fiind fizic si psihic epuizata. Il zaresc pe Florin care ma depaseste, e ultimul intr-o stafeta. Imi zambeste fara efort si isi continua sprintul. In curand trece si Andrei care probabil ca se indreapta catre ultima sa tura de maraton. Ambii ma incurajeaza. Aproape instant simt un enorm respect pentru oamenii care alearga maratonul intreg.

Vad ultima poarta de control inainte de finish si trag de mine sa o trec, stiind ca in curand o voi lua la vale. Aud strigatele spectatorilor pe ultimele sute de metrii si incerc sa-mi relaxez fata contorsionata. Hai, se va termina in curand, fa o impresie buna la final. Tin capul mai sus si imi indrept umerii. Alergarea la vale ma ajuta sa ma destind, parca toata greutatea imi este ridicata de pe glezne. Ma indrept catre finish, nu inainte de a fura o privire la alergatorii din spatele meu. Il vad pe Sergiu si aproape involuntar ii strig „Hai, Sergiu!”. Cum de mai aveam putere, nu stiu. Imi indrept ochii catre poarta si o vad pe Dana, entuziasmata, venind sa ma intampine. Sunt mult prea epuizata pentru a o aprecia cum trebuie si ma concentrez sa ajung in locul unde se va termina aceasta nebunie. In conceptul portii observ o noutate: timpul afisat, 2:43. Instant, privirea mi se focalizeaza si incep sa alerg mai repede. „Daca tot am trecut de 2:30 hai sa nu prind 2:44!” Dana ma lasa sa trec singura poarta si in semn de triumf ridic mainile in sus. Sper ca m-au pozat cand trebuia. O senzatie coplesitoare se revarsa peste mine si lacrimile stau pregatite sa izbucneasca.

Ma opresc. Dupa 2h41min, timpul oficial, imi permit sa ma opresc. Initial mi se pare ciudat. Alergarea, chiar si in ritm de melc, devenise starea normala, la fel ca mersul de zi cu zi. Ma deplasez inainte si imi primesc medalia de finisher. Gata, am facut-o si pe asta! Buimacita, tot merg si dau de Ioana care ma asteapta cu bunatati, insa nu vreau decat lapte cu ciocolata. Imi revin putin si incep sa realizez ca s-a terminat, ca mi-am indeplinit obiectivul. Incep sa rad, poate ceva cam ca un om de stiinta nebun de prin filme. Vine si Silvia sa ma felicite, si ea a terminat semi-maratonul cam in acelasi timp cu Dana, cu vreo jumatate de ora inaintea mea. Bravo fetelor! Imi spun ceva de inregistrarea timpului la un cort si ma deplasez in directia aratata. Ametita, zaresc cateva colege de club in fata unui cort mic si constat ca aici se ofera masaje gratuite. Ma asez pe un scaun si imi astept randul. Dupa 15 minute ajung si la standul RoClubMaraton unde imi scriu timpul pe o plansa si constat ca sunt in linie cu baietii maratonisti. Facem poze cu medaliile de gat si Ana ma imbratiseaza bucuroasa pentru ca am terminat cu bine. Sinceritatea transpusa in ochii ei ma impresioneaza si realizez ca se bucura cu adevarat pentru mine.

Inca nu imi dau seama ce am realizat. Ajung taras acasa si dupa un dus bine meritat, incep sa-mi tratez glezna dureroasa. Data viitoare trebuie neaparat sa remediez problema cu sireturile. Da, deja ma gandesc la urmatoarea cursa. Ma asez in pat si ma documentez despre cursele de anul viitor la care vreau sa particip. Inca un semi cel putin, si un cros de munte. La toate astea adaug si un duathlon si pot zice ca am destule de realizat. Nu ma opresc. Pentru mine primul semi-maraton a fost placut, epuizant si dureros. Insa pe langa acestea, m-am incarcat cu energie de la public, de la participanti si de la colegii de club. O energie, mai degraba un foc aprins care nu va fi consumat prea curand.

A doua zi, schiopatand usor pana la birou, am urcat multitudinea de scari, mi-am pus haina in cuier si am purtat mandra la gat medalia de la Maratonul International Bucuresti.

Sunt pregatita de semi-maraton

2010-09-27T19:42:00.002+03:00

Da, pot afirma acest lucru. Sunt pregatita!

A trecut ceva vreme de la ultima consemnare pe acest blog. Chiar mi se pare o eternitate de timp intre persoana care urma sa plece la Alba Iulia si spera sa aiba timp sa alerge si persoana care scrie acum. O sa incerc sa va explic ce s-a intamplat intre timp.

In primul rand, am gasit timp sa alerg la Alba Iulia, insa am alergat foarte prost. Nu pot intelege de ce mental mi s-a parut extrem de greu sa alerg pe strazile dintr-un oras strain, mai ales ca abia asteptam, insa debia am reusit 3km la prima alergare. M-am simtit extrem de greoaie si nici a doua incercare nu a fost mai breaza: 5km cu greu. De fiecare data simteam ca aveam cu 10km in plus. Alergarea lunga nu am mai apucat sa o fac in acea saptamana.

Ajunsa acasa, miercuri mi-am pus obiectul de 16km. Gata, daca reusesc sa alerg 16, sunt pregatita de semi-maraton, asta este opinia generala si mult mai important, este pragul mental pe care trebuie sa-l trec. Asa ca mi-am pus armura si am plecat spre parc. 2 ore mai tarziu, dupa multa plictiseala si jocuri mentale, mi-am realizat obiectivul. Dar nu, nu puteam spune atunci ca sunt pregatita de semi-maraton fiindca sincer, nu-mi puteam imagina sa mai alerg inca 5km! Asadar, alergarea de 16km nu a avut efectul mental scontat.

Joi am plecat din nou din Bucuresti, de data asta spre Sinaia. Daca ati citit ultimele postari de pe acest blog, stiti deja ca ma batea gandul sa ma inscriu la Maratonul Piatra Craiului. Desgiur, nu-mi doream sa particip competitiv, ci doar sa ma testez pana la km 24. Sambata am plecat cu 2 colegi de club intr-o tura de recunoastere. M-am echipat corespunzator: pantofi Salomon, camelback, energizante (sort of) si am plecat de la cabana Gura Riului pe traseu. Acum imi este clar: habar nu aveam la ce ma inham. Intr-un moment de "stralucire" mi-am lasat geaca de ploaie in masina, bazandu-ma pe cerul aparent senin si pe cele 2 bluze deja pe mine. Baietii erau in tricou.

Totul bine si frumos pana cand traseul pe care il urmam (crucea rosie) trecea printr-o portiune cu multe pietre masive pe care a trebuit sa le "escaladam". M-au obosit ingrozitor. Continuam pe o poteca de munte, trecem pe langa camperii de la Let's Do It Romania si incet pierdem traseul corect, ratacing vreo 5km si o ora jumatate. Sunam cealalta echipa de colegi care au sosit mai tarziu si care la momentul acela era inainte noastra, pe traseul corect. Nu nu-au lamurit la telefon si incepusem deja sa ne intoarcem catre masina. Intr-un moment de sclipire am vazut semnul care ne indrepta catre ref. Grind. Total buimaciti ca ne-a scapat, am hotarat sa mergem inainte.

Am inceput sa urcam pe munte, pe un traseu lat cat o urma de picior, presarat cu pietris si radacini de copaci. Am incetinit pasul si baietii probabil ca incepusera sa-si dea seama ca nu au venit cu cine trebuie in tura de recunoastere. Eu ce sa mai zic. Urcam si urcam, pana evident poteca se aplatizeaza si suntem pe pisc. Urmeaza coborarea tehnica de care ma avertizau colegii. Instinctul mi-a dictat panica in momentul in care am vazut pe unde trebuia sa coboram. Cateva secunde gandurile negre mi-au acaparat mintea si am simtit cum mi se goleste stomacul. Apoi am facut ceva de care sunt mandra. Am alungat gandurile rele si panica, am tras aer in piept si m-am pregatit pentru coborare. Cei care au facut traseul stiu despre ce vorbesc. Este o coborare pe stanca, cu ajutorul unui cablu fixat in perete. In stanga mea, nimic decat ceata. Am fost extrem de surprinsa cand m-am hotarat sa nu ma panichez. O sa ziceti, pai sigur, ce rost avea? Dar cand o fata de oras ca mine se aventureaza pe munte si ajunge pe varf, la o coborare aproape verticala, cu un vant necrutator de rece si viteaz, pentru mine e mare lucru ca nu m-am panicat :)

Dupa cele cateva sute de metri de coborare necrutatoare, in continuare urmeaza o panta mai lina, insa plina de pietre si iarasi ingrijoratoare. Pantofii mei noi Salomon se pare ca nu sunt potriviti pentru traseul MPC, aluneca si sunt ingrozitor de inceata. Ma simt fragila si ma bazez 100% pe Andrei sa ma ghideze. Incerc sa nu ma gandesc la faptul ca un pas gresit mi-ar aduce in cel mai bun caz cateva oase rupte si in cel mai rau, o alunecare in ceata. Traseul devine mai iertator cu noi dar in continuare urcam si coboram sistematic, prin padure, pe grohotis, pe munte.

Ajungand la Marele Grohotis aflam ca mai avem 4 ore pana la Plaiul Foii si deja e tarziu, vreo 6 dupa-amiaza. Am plecat la 8:40 pe traseu. E 100% vina mea. Dupa coborarea pe stanca, pe grohotis mi-e frica sa calc gresit si incetinesc si mai mult. Baietii sunt exasperati, desi nu zic nimic, ii vad, imi cer scuze, ii asigur ca merg cat pot de repede. Nu ii ajuta cu nimic vorbele mele si nici pe mine. Ma straduiesc sa nu ma opresc pe urcari si sa merg mai repede. Intr-un final scapam de grohotis, ajungem la ref. Spirlea si mai avem 4km pana la Plaiul Foii. Deja drumul coboara prin padure, si prind ceva curaj. Se intuneca si nu vrem sa mergem noaptea pe traseu. In dreapta aud un marait. Ma opresc o secunda. Oare e un urs sau o alta dihanie? Nu vreau sa ma uit, nu prea conteaza daca vad ce e sau nu, daca faptura m-a vazut ea pe mine asta conteaza. Continui drumul si prind ceva viteza. Ajungem la raul pe care trebuie sa-l urmam pana la Plaiul Foii. Nu mai conteaza nimic, nici o durere fizica si incepem sa alergam spre refugiu.

Aproape de ora 21:00 ajungem la cabana. In total am facut 11 ore si 29 de minute, 30.79km. Cealalta echipa de colegi terminasera de mult, cu un timp total de 6 ore jumatate. I-am anuntat ca suntem ok si ca nu intentionam sa continuam traseul, ar fi fost nebunie curata. Intram in cabana si chemam un taxi sa ne duca pana unde am lasat masina. Ne asezam in hol. Avem cu totii fete daramate. Eu nu indraznesc decat sa-mi cer scuze pentru povara care am fost iar baietii, desi nu spun, isi dau seama ca nu mai conteaza, am terminat ce ne-am propus. Ne luam ceva de baut si Razvan imi propune traseul de Ciucas Trail Running pentru la anul. Pe drumul de intoarcere ne oprim la o benzinarie sa mancam ceva, singura varianta la zece noaptea. Cand ne despartim in Sinaia, baietii glumesc ca ne vedem la sedinta tehnica de vineri. Ii asigur ca ii las in pace vreo 2 ani :))

Asadar, nu pentru ca am alergat 16km pe plat ma simt pregatita sa alerg semi-maratonul. Ci pentru exercitiul mental care a fost traseul pe Piatra Craiului. In viata mea nu mai vreau sa ma intorc pe stancile alea, dar experienta asta m-a schimbat. Sincer nici acum nu-mi vine sa cred ca am facut traseul asta. Daca as fi stiut de la inceput exact la ce ma angrenam, sigur as fi renuntat, neincrezatoare in fortele mele. A contact enorm sprijinul baietilor si faptul ca nu exista cale de intoarcere, fortat a trebuit sa ma calmez si sa continui drumul.

Sfarsit de saptamana in forta

2010-09-13T15:51:00.000+03:00

Joi am alergat din nou. Sincer, nu ma inteleg deloc cu alergarile scurte. Mi se par mai grele decat alergarile lungi de peste 10km. Pentru acelea am o mentalitate stabilita: orice gand mi-ar trece prin cap, nu te opri. Senzatiile de lene sau chiar enervare (Ce-ti trebuie tie alergare?) de la inceputul alergarii, nu le bag in seama tocmai fiindca stiu ca vor trece. Primii 3km sunt intotdeauna cei mai grei pentru mine. Rar mi s-a intamplat sa ma bucur de alergare chiar de la inceput. Asadar, la alergarile de 3-4km ce ramane de facut? Nu mai am nici o perspectiva cu care sa daram gandurile negative asa ca raman numai cu ele. Incerc sa ma mentin inaintea lor si alerg mai repede. De fapt, cu mult mai repede decat de obicei astfel incat joi am ajuns la performanta de a alerga in medie cu un pas de 6:00min/km timp de 3.24km. O performanta noua, chiar peste viteza de cros. M-am oprit cateva secunde la 2km jumatate, din epuizare mentala sau fizica, nu-mi pot da seama care.

Sambata, dupa o saptamana plina, la ora 7 dimineata cand a sunat alarma, vroiam decat sa dorm. Da, somnul e cel mai dulce sambata dimineata, mai ales ca afara se preconiza inca o zi mohorata, fara pic de soare. Pentru astfel de ocazii am doua strategii. Prima implica repetarea in gand a frazei "Get up" care sincera sa fiu, are efectul scontat dupa inca vreo jumatate de ora. A doua e mai eficienta. Ma gandesc la viata pe care vreau sa o am si la oamenii cu care vreau sa ma inconjor. Asa ca, gandindu-ma la colegii de club, m-am trezit si m-am echipat.

Aveam o tinta nu prea sigura: 14km, o premiera la distanta. Cu semi-maratonul si Maratonul Piatra Craiului in fata, am pornit cu ceilalti membrii ai clubului si cu o simpatizanta pe care o stiu de cateva saptamani in care alearga cu noi. In curand toti ceilalti ne-au depasit. E ok, m-am obisnuit deja. Era o alergare lunga, deci aveam mentalitatea stabilita. Conversatia m-a ajutat sa trec peste cei 3 km de la inceput (in care imi doream tare mult sa fi ramas in pat) si in curand dadusem o tura de lac. Nu m-am oprit sa ma hidratez si nici n-am simtit nevoia. Nici la a doua tura nu m-am oprit, doar cu 1km inainte de terminarea antrenamentului. Partenera mea de alergare isi propusese 6km dar a terminat cu mine 14km. Bravo!!

Sambata dimineata, indecisa si adormita, cei 14km nu ma atrageau deloc, dar in mod sigur nu mi-am imaginat cat de bine ma voi simti dupa ei! Au urmat doua zile de curatenie si festivitati care ar fi fost mult mai putin placute daca as fi lenevit in pat. Urmatoarea tinta: 16km!

Maine plec la Alba Iulia cu treaba si ma voi intoarce debia saptamana viitoare. O sa gasesc timp sa alerg si chiar mi-ar placea sa alerg intr-un oras necunoscut :)

Inceput de saptamana in forta

2010-09-07T21:14:00.001+02:00

Ieri m-am mobilizat si am facut Yoga X. E Septembrie si nu-mi permit sa gasesc scuze sa fiu lenesa. Gata, luna asta nu trebuie pierduta nici o zi!

M-am inscris ca alergator in proiectul 42 pentru o sansa, o campanie de strangere de fonduri initiata de RoClub Maraton cu ocazia Maratonului Bucuresti. Scopul nostru este sa strangem 30 de mii de euro pentru achizitionarea unui echipament medical in premiera in Romania destinat copiilor de la spitalul Marie Curie din Bucuresti. Puteti gasi toate informatiile pe site-ul proiectului si de ce nu, va puteti inscrie la una dintre probleme de maraton (42km), semi-maraton (21km) sau stafeta (4x10km) in cadrul Maratonului International Bucuresti.

Cu o noua motivatie, astazi am alergat 8km in 54:28 min. Ca intotdeauna, primii 3 km au fost dificili mental, insa restul alergarii a fost foarte placuta. Din nou cand am plecat de acasa, n-am mai asteptat autobuzul si am plecat la o incalzire dinamica inainte sa incep sa alerg 2km si ceva pana am intrat in parc, apoi am luat-o in sensul acelor de ceasornic, invers alergarii mele obisnuite. Traseul acesta imi place mai mult decat tura clasica de lac. In primul rand, imi ocup mintea cu altfel de peisaj (desi astazi incepusem sa dau nume copacilor :)) si in al doilea rand, am posibilitatea sa alerg portiuni pe pamant (ceea ce e mult mai interesant decat ciment plat). Si in plus, am urcarea inainte de podul caii ferate care e intotdeauna o "placere" sa-o alergi :) Dar, incapatanata ca intotdeauna, o alerg de fiecare data. Ultimul km si jumatate am tras tare de mine iar finalul a fost cu mult mai satisfacator. M-am rasplatit cu un fresh de mere :)

Un lucru interesant observat astazi: sunt mult mai flexibila decat eram prin Februarie cand am realizat ca-mi pot atinge degetele de la picioare. Ei bine acum mai am putin si pun toata palma pe pamant :) O mica realizare cu o satisfactie enorma. Data viitoare cand vreau sa sar peste Yoga X o sa ma gandesc la asta.

Recapatandu-mi ritmul...

2010-09-05T21:43:00.000+02:00

A fost o saptamana agitata, dar a fost ok in ceea ce priveste alergatul. Desigur, se putea mai bine.

Dupa alergarea de marti, am mai alergat sambata cu clubul din nou. Planificasem o alergare joi, insa nu am mai apucat sa o fac din pacate. Sambata am alergat 11km, aproape 2 ture de Herastrau. Psihic mi-a fost mai greu, insa am reusit sa termin alergarea doar cu o pauza de 1 min la o cismea. Am observat ca alerg mai bine la antrenamentele de seara. Pacat ca toate cursele sunt dis-de-dimineata :)

Azi am fost la Crosul Pompierilor, un cros mic de 1.7km, la care nu am participat oficial. Pana cand m-am lamurit cum sa ajung la linia de start (ajunsesem de fapt la Finish intai) au ramas fara tricouri si nu se mai faceau inscrieri. Am salutat colegii de club, multi au participat, si in scurt timp s-a dat startul. Am alergat bine pentru performantele mele, insa iarasi toata lumea ma depasea. Chiar am mentinut un ritm de 5:30 vreo 500m, care nu este un record desigur, insa pentru mine e grozav :) Stiu ca trebuie sa ma invat sa-mi alerg eu cursa mea, dar cand toata lumea porneste ca din pusca, mi-e greu sa ma temperez. Asadar, pe final de cros, ajunsesem deja la ritmul de antrenament de 7:00 min/km. Da, mai am putin si merg...Trebuie sa-mi mai aduc aminte din cand in cand totusi ca anul trecut debia alergam 5 minute.

Asadar, toate fortele inainte.

Inceput de toamna

2010-09-01T22:08:00.000+02:00

Si uite asa s-a facut Septembrie...

Ma simt cu musca pe caciula. Mai am luna asta de antrenamente pentru semi-maraton si august a fost aproape in totalitate seceta de alergari. Sigur, am reusit sa alerg 12km si altii sporadici, insa am lenevit in rest si nu m-am antrenat in mod constant. A fost perioada de concedii si vacante...stiu, nu e o scuza si credeti-ma ca sunt constienta ca mie singura imi fac rau. La semi-maraton imi voi blestema lenea si timpul pierdut.

Insa nu mai am ce sa fac acum. In concediu planificasem o alergare cel putin, chiar in primele zile din Paris ma tot tineam sa o fac, dar, dupa ce am umblat toata ziua prin Paris, nu ma simteam in stare. Macar, ma amagesc ca am facut o doza buna de cross-training :) 6 zile de mers 11 ore pe zi, cu doua tururi pe bicicleta. Conteaza, nu?

Sambata trecuta m-am pus pe treaba. Gata, luna asta trebuie sa ma tin de antrenamente, nu merge chiar asa, la nimereala. Vreau sa termin cu bine semi-ul si mai nou, ma atrage foarte tare Maratonul Piatra Craiului, cu 2 saptamani inainte. Si este montan. Da, clar am innebunit :) Insa, nu stiu de ce, dar vreau sa merg. Nu am pretentii sa il alerg pe tot, poate cu putin noroc alerg partea de downhill, dar vreau sa incerc. In week-end merg sa-mi cumpar pantofi adecvati si poate fac un test run pe traseu inainte de inscriere, sa vad daca sunt ok.

Inapoi la antrenamente. Sambata am alergat cu clubul si ce bine ca am facut-o! A fost destula lume, semn ca vine sezonul de curse si ca se termina vara lenesa. Dupa putina vreme, alergatorii cu experienta s-au detasat si am ramas in spate cu Ana si Claudia care au tras de mine cel putin ultimii 2 km :) Iar am avut durerea in partea dreapta - side stich. Dupa 8.5 km de alergat si ceva mers, ne-am oprit si i-am asteptat pe baieti si dupa aceea ne-am despartit. Ar trebui sa merg mai des la alergarile de grup...

Luni, oficial startul de ultima luna de antrenament serios, am facut Yoga X. Mi se pare un lucru curios, dupa atata vreme sunt intr-o forma decenta pentru Yoga, cel putin m-am mentinut.

Marti am ajuns tarziu, incepe o perioada foarte aglomerata la servici, iar vremea era cam intunecata, asa ca a fost o zi de repaos. Dar astazi am fost chitita pe alergarea de seara. N-am plecat nici astazi foarte devreme, insa cum am ajuns acasa, m-am schimbat si am plecat. Vreme perfecta, cer albastru fara nori, doar cu un vant sacaitor care batea din cand in cand. M-am saturat cat am asteptat autobuzul si am plecat spre Herastrau pe jos. Am inceput sa alerg dupa 5 minute serioase de mers alert ca incalzire. Nu am mai alergat pana acum pe strazi, cu masini trecand pe langa mine, cu pietoni cu fete mirate si caini vagabonzi gata sa ma fugareasca. A fost diferit...si am fost claxonata din mai multe motive :))

Pana am ajuns in parc alergasem deja 2km. Ca de obicei, primii 3km sunt cei mai grei, insa presiunea semi-maratonului si mai nou, a maratonului montan, m-au impins de la spate pana cand alergarea a devenit ceva normal. Nu mai mergeam, ci alergam fara sa simt. Mi se parea normal. Nu inseamna ca nu a fost solicitant, dar a fost o alergare buna. Chiar foarte buna. Am alergat din nou 8.5km, as mai fi putut inghesui 500 metri, sau chiar 1.5km, dar incepusera sa-mi oboseasca muschii picioarelor si era de-a dreptul noapte. E suficient, chiar mai mult decat planificasem.

Poate ca totusi sunt in stare sa alerg 21km fara sa ma opresc.

Start me up

2010-08-12T22:11:00.000+02:00

Dupa ce am fortat alergarea de marti, ar fi fost normal (cel putin o persoana normala asa ar fi facut) sa iau o pauza. Muschii mei protestau putin, insa nu m-am induplecat. Mi-am pus adidasii vechi in picioare si am pornit cel mai dificil DVD din colectia fitness. Nu, nu mi-am pierdut mintile :) V-am spus ca m-am intors cu o noua motivatie de la Gura Diham si nu am de gand sa o pierd. DVD-ul la care ma refer este Jillian Michaels's No More Trouble Zones care tind sa cred ca e si mai dur decat P90X...Are 50 de minute si este spart in 7 circuite, repetate fiecare de 2 ori. Simtindu-ma obosita, nu am presat si m-am resemnat sa fac fiecare circuit doar o data. La sfarsitul anului trecut, inainte sa incep sa alerg, il puteam executa pe tot, fara pauze. Desi am castigat km alergati, mi-am iesit din forma dobandita cu greu... Ok, time to get serious.

Astazi, muschii mei iarasi protestau, de data aceasta impreuna cu cei ramasi in repaos multa vreme pe care DVD-ul de ieri i-a trezit din somn. Tough luck guys, am de alergat azi. Sunt ultimele zile inainte de concediu si iar am fost nevoita sa stau pana tarziu la birou. Nu-i bai, tocmai bine se mai racoreste afara si nu alerg doborata de caldura asta molesitoare. Ajung acasa si ma echipez. Ma simt puternica, inalta si slaba cu "armura" pe mine. Ajung in parc si dupa o scurta incalzire, incep sa alerg. Fiind o alergare scurta, ma gandesc sa alerg invers traseul obisnuit si cel mai probabil la sfarsitul celor 3-4km planificati voi ajunge la locul meu preferat din parc. Ma incanta ideea de a ma relaxa din nou in iarba, privind lacul Herastrau. Primul km il alerg ok, dupa el incepe greul. Senzatia de putere pe care o aveam cand am plecat de acasa a disparut in totalitate. Cand alerg ma simt inceata, greoaie si ca o mare impostoare. Dar continui sa alerg. Am observat ca partea de mijloc a alergarii e un chin voluntar pentru mine. Apelez la diverse metode de a nu ma opri pana cand, intr-un final, incep sa ma relaxez si sa ma simt bine. Astazi incepuse sa-mi cante Start me up in cap a celor de la Rolling Stones. E o melodie geniala: If you start me up I'll never stop parca a fost scrisa specific pentru alergare :)

Exact la km 4 ajung la destinatie si ma relaxez privind luminile teraselor din Herastrau. Incet se face noapte si tantarii imi dau tarcoale. Intr-un minut m-am ridicat si am plecat. Nu vreau muscaturi de tantari, multumesc, sambata merg la o nunta si trebuie sa arat bine :) Mai am de mers pana la iesirea de la Arcul de Triumf asa ca hai sa mai alergam un km, in cel mai bun caz scapam de tantari si mai si adaug la kilometrajul saptamanal :) Am sarit si peste intinderile de sfarsit, maine oricum am o zi pauza inainte de alergarea de sambata dimineata (da, voi alerga inainte de nunta :)) si de luni sunt in concediu 2 saptamani. Finally! Desi nu stiu cand imi voi face timp sa alerg in saptamana in care nu sunt in tara. In cel mai rau caz voi alerga luni si marti, urmand ca miercurea cealalta sa reiau antrenamentele. Totusi, voi incerca sa alerg si in vacanta, am de recuperat.

Back in the saddle

2010-08-10T17:58:00.003+03:00

Imi este dor sa alerg. Nu am mai alergat de 2 saptamani si presiunea semi-maratonului imi apasa gandurile. De ce nu am mai alergat? Buna intrebare. Raspunsul meu ar fi simplu: din cauza serviciului. Este o perioada agitata si deseori am stat peste program la servici. Mai rau, aceasta agitatie me afecteaza mental. Nu putine au fost zilele cand am planificat o alergare in prima parte a zilei ca apoi sa ajung acasa si sa sar peste ea. Mare greseala...

Alergarea e refugiul meu, balastul impotriva stresului. Fiindca am tot amanat, a crescut sentimentul de nefericire. Sunt constienta ca nu am facut ce trebuia. Zilele in care am amanat s-au intrepus cu zile in care nu m-am simtit bine. Am avut probleme cu stomacul si apoi a urmat o raceala. Si cross-training-ul a lipsit, debia am reusit o sesiune de yoga.

Dar acum, dupa 2 saptamani in deriva, mi-e cu adevarat dor sa alerg. Ma impinge un nou vant de la spate care-mi cere sa-mi depasesc limitele (fizice si mentale) si sa fac ce mi-am propus. Serviciul meu ma trimite cateodata in afara Bucurestiului, iar de sambata pana astazi am fost la Gura Diham. Luni seara a plouat incontinuu atat de frumos, cum numai la munte poate ploua. Nu-mi place ploaia, dar in seara aceea, ascultand stropii de ploaie si respirand aerul curat, mi s-a facut un dor nebun de alergat. Gata, e timpul sa reiau antrenamentele!

Pe drumul de intoarcere, absorbita in jurnalul lui Haruki Murakami, mi-am dat seama cat de tare trebuie sa "tin cu dintii" de acest obicei, e vital pentru psihicul meu. Ridicand ochii dupa gara din Breaza, am observat un drum de tara paralel cu sinele trenului. M-am gandit imediat: ce drum perfect pentru o alergare! Desi era nehotarat, ba era lat cat o persoana, ba se intindea cat pentru doua masini, solul uscat era mai iertator decat cimentul din Herastrau. L-am urmarit cu privirea o vreme iar putin dupa gara Ploiesti, l-am pierdut in padure. Tare mi-ar fi placut sa alerg pe drumul acela si sa pornesc spre locuri nebanuite din padure. Probabil ca nu as fi facut-o. Mai mult ca sigur ca m-as fi gandit la ce s-ar putea intampla si as renunta. Cred ca toata viata mea am facut acest lucru, m-am pierdut in ceea ce s-ar putea intampla si niciodata nu am vazut partile bune. Sper sa ma invat sa cultivez curajul necesar sa fac lucrurile pe care imi doresc sa le fac. Primul pas este semi-maratonul.

Dar destul cu vorba. S-a mai racorit putin afara. Ma duc sa alerg.

UPDATE: Am alergat 12km in 1h43 min. M-am incapatanat sa alerg 2 ture de Herastrau pentru a-mi demonstra ca se poate. Prima tura a fost mai grea, dupa care mi-am dat drumul. Chiar alergam intr-un ritm pe care puteam sa-l sustin si inca vreo 3km dupa ce atingeam telul, dar cand era totul perfect, am inceput sa am probleme. Au aparut dureri in partea dreapta a coastelor. The dreaded "side stich" m-a facut sa ma opresc de 4 ori. Oricum, sunt foarte fericita ca nu am renuntat si am dat tot din mine. Nu ma intereseaza timpul, chiar deloc. Dupa o pauza de 2 saptamani am alergat 12km si ma simt grozav :)

Sumar saptamana 31

2010-07-25T17:20:00.001+03:00

Dupa alergarea de marti, m-am simtit rau cateva zile. Nu am mai alergat pana ieri dimineata, in jur de 5km. imi propusesem sa fac long run-ul de 10km dar nu m-am simtit in stare. Chiar si asa am facut mult, pe final m-a ajuns din urma un membru al clubului si am alergat ultimul km si jumate cu el. E o mare diferenta sa alergi impreuna cu cineva, iti ia mintea complet de la efortul fizic si e si mult mai placut :) Sambata dimineata chiar nu vroiam sa alerg singura, am fugit sa prind alergarea in grup a clubului din Herastrau si chiar am ajuns la 8:15 fix! Dar nu era nimeni prezent...asa dupa ce m-am lamurit ca nu mai vine nimeni, am pornit singura cu mare tragere de inima. Tot nu m-am simtit 100%, nici macar 80% si m-am oprit si am mers de cateva ori pe traseu.

De dimineata am alergat in jur de 5.5km. Iarasi imi propusesem alergarea lunga de 10km dar m-am trezit tarziu si am realizat ca nu mai aveam cand sa o fac. Promisesem ca la 8:30 ma intalnesc cu o fosta colega de generala, tot in Herastrau, sa alergam impreuna. Cum era prima sesiune de alergare pentru ea, am vrut sa-mi fac eu antrenamentul planificat inainte....dar m-am trezit tarziu :) Asa ca am facut o tura cu scurtaturi a lacului, sub presiunea timpului, reusind sa ajung la locul de intalnire la 8:32. Nu venise inca. Am programat Garmin-ul pentru intervale de 5 min cu 2 min pauza, ar trebui sa fie suficient, m-am gandit. Se facuse 8:50 si tot nu venise. Mi-am facut intinderile si la 9 am plecat din parc. Dupa cateva ore mi-a trimis un mesaj ca se culcase tarziu. Oricum cu greu am reusit sa alerg ultimul km, mai mult sub presiunea dead-line-ului de intalnire. N-as fi reusit 10km, imi simteam muschii obositi de la alergarea de ieri si nu am mai continuat.

Total saptamana: alergare (x3) 18.57km, timp: 2h18min. Iarasi no cross training! Incerc sa gandesc pozitiv, concentrandu-ma la alergarea buna de marti. Astazi chiar m-am simtit ca no way in hell o sa alerg eu 21km in octombrie :( Insa a fost o saptamana mai grea, macar pot da vina pe asta...

Simt nevoia acuta de concediu, dar si concediul este un stres in plus. Imi planificasem sa plec la Sinaia o saptamana insa am inteles ca este pericol de ursi pe traseele montane si doua fete singure pe carari nu se incumeta sincer. As vrea sa plec din tara insa cand ma gandesc cat este de scump, imi vine sa trag perdeaua si sa dorm tot concediul de 2 saptamani. Insa chiar m-am saturat pana peste cap de Bucuresti...

PS: vestea buna e ca nu am facut intindere la alergarea de marti.

O noua speranta

2010-07-20T23:15:00.000+03:00

Astazi a fost o alergare buna :)

Primul kilometru a fost chiar usor, lucru care rar mi se intampla si dupa 7 luni de alergat (ok, nu e chiar asa de mult :)) Dupa inca vreo jumatate de km am ochit un alergator in fata mea pe care mi-am propus sa il ajung. Ceea ce parea o distanta relativ scurta a durat vreo 2 km pana sa il ajung intr-un final. Mi-am dat seama ca avea acelasi ritm ca mine insa facea pasii mai mici ca mine. Chiar cand sa il depasesc s-a rupt drumul in doua: traseul meu il fac pe langa Insula Copiilor insa tipul nu a ocolit ca mine pe malul lacului , preferand drumul mai drept, asa ca iar am luat in distanta in spatele lui. Ah, la naiba :) si cu 5 minute inainte ma gandisem sa nu il depasesc fiindca imi oferea o motivatie grozava. Asta e ceea ce fac si pace bunnies din concursurile mari? E genial, te trage efectiv dupa el :)

In goana mea sa-l prind din urma, din greseala am tras pe nas o gaza :)) Alergarea clar iti ofera experiente noi :))

A doua oara cand era sa il prind din urma, foarte hotarata fiindca ma apropiam de tura completa a lacului, si chiar ma gandeam ca poate o sa se opreasca. Am tras ce am tras, dar am luat decizia de a ma tempera, mai aveam totusi 3km de alergat si nu am riscat sa ii irosesc intr-un sprint ridicol. Asa cum am prezis, tipul s-a oprit si eu am continuat sa alerg.

Dupa ce l-am depasit, am inceput sa simt cei 5km alergati cu race pace de 6:30 :) Am incetinit si m-am concentrat in a termina. Nu conta cat de incet alergam, cum se uitau pietonii la mine, conta doar sa nu ma opresc :)

Am calcat gresit din nou si chiar cand scriu acest entry am piciorul, drept de data asta, cocotat pe doua perne, cu o punga de broccoli din congelator pe genunchi :) Nu a fost o miscare atat de violenta ca acum o luna si a fost pe iarba, dar better safe than sorry. Sper sa nu mai trebuiasca sa stau pe bara o saptamana-doua, nu acum cand mi-am recapatat forta. Om vedea...

Week-end unplugged

2010-07-19T11:10:00.000+03:00

Am avut un week-end frumos :)

Mi-am recapatat increderea in mine dupa 2 pep-talk-uri de la alti alergatori de cursa lunga (thanks guys!!) si m-am hotarat sa nu-mi mai pese de timpi. O sa termin fie si in 2h59min atata timp cat termin si desigur primesc medalie de finisher :)

Dupa o saptamana cam umbrita in ceea ce priveste exercitiul fizic, sambata am avut alergarea de 10km. Am avut cateva opriri pentru hidratare, insa consider ca am alergat ok. Am mers foarte de dimineata ca sa ma intrec cu canicula anuntata. Pe traseu m-am intalnit de 3 ori cu un membru al clubului: prima data cand imi faceam incalzirea, a doua cand era disperata dupa o tasnitoare si m-a indrumat la una care chiar mergea :) si a treia pe la km 7-8, moment in care a intins mana pentru un hi5. Wow, asta e sentimentul? M-am incarcat imediat cu energie pozitiva! Am mai auzit despre hi5-uri in curse de prin afara, la care publicul chiar participa, dar la noi nu am vazut sa o faca nimeni. La semi clar o fac daca gasesc oameni pe traseu :)

Cand mai aveam putin si terminam, m-am intalnit cu alergatorii din club, porniti la alergarea de grup din Herastrau. Doar pe unul l-am salutat, pe ceilalti nu-i cunosteam nici macar din vedere si nu purtam tricoul de membru.

Duminica aveam planificata o alergare de vreo 4 km insa am cam estimat prost digestia gustarii de dimineata si am avut ceva probleme fiziologice. Oh well, live and learn, mai bine la antrenament decat la semi :) Am reusit decat 1.7 km dar nu sunt foarte amarata din cauza asta :)

Total saptamana 30: alergare 19.30 km in 2:23:35. Cross-training zero.

M-am incapatanat sa nu deschid laptopul in week-end. Dupa alergarea de sambata m-am intalnit cu o prietena si am mers la cumparaturi. Am cautat o carte despre alergat dar la Diverta nu o aveau asa ca am profitat si am cumparat alta carte de pe lista de citit: Pierderea virginitatii, autobiografia lui Richard Branson, fondatorul grupului Virgin. Este absolut fascinanta, sunt deja la jumatate si este un volum destul de gros. Oricand am avut un moment liber in acest week-end, citeam din ea :) Viata acestui om pare o poveste fictiva, cat curaj a avut...

Incep sa am dubii....

2010-07-14T10:26:00.000+03:00

Ieri debia asteptam sa se termine programul ca sa ma duc sa alerg. Luni avusesem o intalnire care s-a prelungit pana seara asa ca nu am reusit sa fac nimic altceva.

Fiind o alergare mai lunga de 5 km, mi-am luat borseta cu bidonul cu apa cu mine. Pe caldurile astea am grija sa fiu suficient hidratata. Aveam de alergat 7.7km dupa programul meu insa am rotunjit putin si mi-am propus 8km. Nu a fost o alergare buna. M-am luptat cu borseta, bidonul cu apa era cam greu si parca ma tragea inapoi, chiar si doar mental. Dupa o tura de Herastrau am tras de mine ca sa fac macar 7.5km, gandindu-ma la pajistea verde de langa baraj unde imi mai terminasem o alta alergare. A fost crunt. Daca la crosul de sambata m-am simitit inceata acum mai aveam putin si mergeam.

Cand am ajuns la pajiste m-am oprit, la 7.59 km. Sunt constienta ca mai aveam 110m pana sa fac distanta propusa initial, insa sincer simteam ca o sa pic. Pur si simplu nu mai aveam ce sa dau din mine. Am merg 10 pasi si m-am asezat in iarba privind lacul si apusul. Am baut putina apa si atat mi-a trebuit. Cred ca am stat acolo vreo 20 de minute pana cand soarele s-a pierdut dupa Casa Presei. Nu mai tin minte ultima data cand am stat asa in iarba...

Am stat si m-am gandit de ce alergasem atat de prost astazi. Am dat totul din mine si m-am dezamagit. Sa fi fost borseta de vina? Data viitoare n-o sa o mai iau, si asa debia am baut pe traseu. Sau pizza din seara de dinainte? Nu mai mancasem pizza de 3 luni cel putin. Daca in 55 min fac 7.59km atunci semi-maratonul o sa il termin mult peste 2 ore si jumatate...

Se intuneca asa ca m-am ridicat cu greu si am plecat spre casa. Pe drum am trecut pe langa standul de fresh. Era inchis dar nici ca mai vroiam nimic.

Alergarea scurta de joi o sa o fac pentru fun, poate asa mi se mai ridica putin moralul...

PS: am ajuns acasa pe la 10, nu am mai uploadat traseul de Garmin, fac un update diseara.

Sumar saptamana 29

2010-07-11T13:51:00.000+03:00

De dimineata am alergat la sala, pe banda, dupa aproape 2 luni si jumatate de alergat exclusiv afara. A fost plictisitor si culmea, am alergat mult mai incet decat afara, cu 8 minute mai incet: 6km in 49:56min, crunt. Am avut planificata o alergare de 8km, dar fiindca am alergat si ieri, nu am fost atat de stricta astazi. In plus, banda de alergat s-a oprit fortat dupa 1 ora asa ca am facut cat am putut de mult. Oare cum o sa imi fac long run-urile pentru maraton la iarna?

Alergare: 19.54 km in 2h 22min
Cross training: doar yoga, 1h30min.

Per total este ok dupa 2 saptamani de pauza :) Sper sa nu mai ploua :(

Crosul "Alearga Tu pentru ei!"

2010-07-10T22:03:00.003+03:00

Ieri seara am plecat la Brasov. Am vrut sa merg fiindca mi-a lipsit socializarea cu alti alergatori si pentru ca este un cros umanitar, organizat in beneficiul a 1200 de bolnavi incurabili. De asemenea crosul reprezinta al doilea antrenament oficial de pregatire pentru Maratonul International Bucuresti din 17 octombrie 2010. Participasem deja la primul antrenament si am in vizor sa merg la toate cele 3, plus desigur la MIB :)

Am plecat cu 2 membrii Ro Club Maraton: Ana, cu care ma stiam de la Crosul Locomotiva, o tipa foarte de treaba si prietenoasa, si Marian pe care il stiu prin intermediul revistei Alerg si pe care l-am intalnit cu ocazia deplasarii. Cu noi a venit si Ioana, o incepatoare care face parte din proiectul "Primul Maraton" in care 6 persoane fara experienta in alergare vor fi ghidati de Marian pentru a participa in Octombrie la Maratonul Bucuresti. Bravo lor! Eu personal nu m-as inhama la o asemenea realizare, semi-maratonul e de ajuns pentru mine :)

Am gasit cu greu pensiunea, bine ca ne-am oprit inainte de a intra in Brasov pentru a manca. Cu ocazia acestei mici excursii am descoperit ceva: alergatorii mananca mult :) Credeam ca eu sunt singura :))

Am dormit foarte prost. Pat strain, dublu, o singura patura. Nu am putut adormi decat dupa 3 dimineata. La 7:30 trezirea! Foarte frig de dimineata, ne-am luat hainele de strada peste echipamentul de alergare. Pe oras apasau nori grei de ploaie si eram siguri ca va trebui sa alergam in conditii mai putin favorabile. La 9 se facea inscrierea asa ca ne-am gandit sa mancam ceva inainte, dar am aflat hoinarind printre strazi ca nimic nu se deschidea pana la ora 9 :) Ne-am hotarat la un restaurant cu specializare in clatite (unul dintre putinele care aveau bucataria deschisa la ora aia) si am mancat o clatita si jumatate cu oua ochi (cam mult). Am ajuns sa ne inscriem tocmai cand una dintre organizatoare se intreba Unde sunt alergatorii de la Ro Club Maraton? Prezenti la datorie! (cel putin 3). Asa este, acum pot zice ca fac parte dintr-un club. Pacat totusi ca pe formularul de inscriere nu exista rubrica de club, pana acum la toate crosurile la care am participat m-au intrebat. Ghinion :)

Eram preocupata, imi schimbam tricoul :)

Busted, me and my best friend.

Treptat, s-a mai incalzit putin. Ne-am inscris cu bine, si am plecat sa ne schimbam hainele si sa facem check-out la pensiune. Cand am iesit afara, surpriza! Soarele isi facuse loc printre norii negri de ploaie si chiar se vedea ceva cer senin. Nici nu ne-am fi asteptat, toate prognozele meteo implicau chiar si tunete zdravene. Startul la fete grupa 18-45 s-a dat la 11:30 asa ca am avut de asteptat ceva. Si noi care ne grabisem! Puteam sa mai dormim o ora! :) Incet au rasarit alti membrii ai clubului. Am primit si eu tricoul clubului pe care debia asteptam sa il imbrac. S-a facut din ce in ce mai cald. Se apropia ora asa ca am inceput sa-mi fac incalzirea. Ioana era la primul ei cros si avea emotii. Ne-am aliniat la start.

Dupa ce ne-au numarat, s-a dat startul. Am pornit mult prea repede. Stiam asta fiindca eram inaintea Anei care alearga mai repede decat mine. Marian a alergat cu Ioana in spatele meu, mereu incurajand-o sa nu se opreasca. Dupa 100 de metri m-a depasit Ana...Marian si cu Ioana erau chiar in spatele meu, iar Marian mi-a corectat putin forma. Habar nu aveam ca tineam mainile prea sus, multumesc :) Am avut de alergat 6 ture de parc, in total in jur de 4.3 km (distanta oficiala, Garmin-ul meu arata 4.54km), cam obositor mental, si mie oricum nu-mi plac crosurile in ture. Dupa 1km m-am uitat la ceas din curiozitate sa vad ce pace am. Am vazut 5:40 timp scurs si m-am crucit. Sincer, atat de surprinsa am fost incat mi-a scapat un "what the bleep" :) Ok, e timpul sa mai incetinesc ori va trebui sa ma opresc in scurta vreme.

Se vede pe fata mea ca alergam prea repede :)

Obositor crosul, soarele ardea sus pe cer si ne batea peste spate. Am cam uitat cum este sa te depaseasca toti :) Desi, tehnically speaking, am alergat ok, cu un pace average de 6:37min/km. Foarte bine pentru mine, dar se pare ca este incet dupa standardele celorlalte fete :) M-am simtit incredibil de inceata. Pana si fetele care se oprisera de nu stiu cate ori au terminat mai repede decat mine. Eu, incapatanata cum sunt, nu am acceptat sa ma opresc. Desi mi-a fost greu, pur si simplu nu era o optiune. Dupa cros, Marian m-a felicitat pentru acest lucru :)

Mai am doua ture! Mereu constiincioasa :)

Pe Ioana am pierdut-o pe la a doua tura daca-mi amintesc eu bine. Ana era in fata mea cu mult si parca numai eu mai alergam pe traseu. La fiecare mic "check-point" se aflau voluntari care ne incurajau. Conteaza foarte mult, dar pe ultimele ture deja nu mai aveam putere sa le multumesc. M-au incurajat si baietii din club: Serban, Marian, Vali care mi-a facut o groaza de poze si Corneliu.

Ultima tura!

Ana m-a depasit pe ultima ei tura, motivandu-ma sa sprintez. Eu mai am o tura i-am zambit cat ea sprinta catre finish. Pe ultima tura am apelat la resursele mentale pentru a nu ma opri. Am venit aici sa alerg cu un scop, gandeste-te la scopul ala, gandeste-te pentru cine alergi. Ma intrebam Mai poti? Raspunsul era mereu Da.

Finished!

Debia stiam cum ma cheama :)

Am terminat a 23a din 26 de participante, cu un timp final de 30:30. Destul de ok :)

Dupa ce am terminat si dat gata o sticla cu apa, am luat aparatul de la baieti si le-am facut poze pe traseu dupa ce au pornit. Alergam distanta intre traseu pentru a-i prinde de 2 ori pe tura, baietii astia alearga repede!! I-am incurajat de fiecare data si am facut acelasi lucru si pentru vetarani, care au urmat dupa ei.

Pe la ora 2 ne-am pornit din nou in cautarea unui restaurant, vroiam sa mancam in Brasov inainte sa plecam. Am gasit o cafenea/restaurant limitat, Bistro del Arte si am mancat din nou paste ca seara de dinaine. Toti si-au comandat desert asa ca am cedat si eu unui tiramisu. A fost cea mai buna prajitura ever, in mod sigur a meritat! La masa discutie lejera, nicidecum laude despre timpi scosi.

A fost o mica excursie foarte placuta :) Da, alergatorii chiar sunt altfel de oameni, sincer parca alergarea ne recircuiteaza creierul altftel. N-am intalnit pana acum un alergator cu care sa nu ma fi inteles. Alergarea necesita un nivel de dedicare si cred ca acolo se pierd multi care cauta doar prilej de lauda. Majoritatea nu cred ca alearga pentru acest lucru. Alergam pentru ca am descoperit aceasta placere intr-un fel sau altul si am vazut cum ne-a schimbat viata. Alergam pentru a ne autodepasi pe noi, nu pe altii.

Urmatorul cros pe lista mea este cel de 10km de la Triatlonul Mamaia tocmai in septembrie, al 3lea antrenament pentru MIB. Ana mi-a zis ceva foarte interesant. Le ziceam eu ca ma gandesc ca dupa semi-maratonul de la Bucuresti sa ma antrenez pentru maratonul full Roma din martie si Ana m-a intrebat de ce nu Cipru? E mult mai cald in februarie la ei. Asa este, dar mai degraba m-as inscrie la proba de semi-maraton in februarie, oricum ar conta ca antrenament pentru maratonul Roma.... Ma mai gandesc :)

2010-07-07T21:48:00.001+03:00

Ieri am facut Yoga X. Surprinzator, dupa 2 saptamani de repaos, m-am simtit mai puternica. Desigur ca e in continuare greu (in primele 2/3 ale DVD-ului creez o mica piscina in jurul meu :)) dar parca a fost mai bine ieri. Nu pot sa fac Twisting Half Moon deloc, si nici Crane. Am probleme si cu Standing Leg Raises (nu pot sa tin piciorul drept, deh, nu sunt chiar asa de flexibila :)), Warrior 3 e putin cam tricky si Podul imi da o stare de ameteala dupa 4-5 secunde. Dar e ok, dupa cum am scris si data trecuta, sunt surprinsa ca pot face majoritatea exercitiilor. Lumanarea imi ia ceva vreme sa o "aliniez" dar aseara mi-a iesit corect si cat de bine m-am simtit. Intinderea spatelui e grozava! Partea de la final, si anume Yoga Belly 7 este dementiala, abdomenul meu a fost incercat la maxim :)

Astazi am avut 3km de alergat. Mi-am setat planul in sfarsit, dupa regula de 10% pe saptamana, iar planul de taper pentru semi maraton l-am luat de aici. O sa il urmez ceva vreme sa vad cum merge.

Nu a fost o alergare grozava. Prima jumatata de km a fost ok, restul de distanta m-am luptat cu ea :)) Pe la jumatate mi-am dat seama ca ultimul aliment pe care l-am mancat acum 2 ore a fost o mica nectarina. Bravo Iuliana, asa vrei sa te antrenezi? Pur si simplu am uitat sa iau o mica gustare cu o ora inainte :( In ultimul km m-am luptat si cu centura de heartrate monitor, mi s-a parut ca era cam stramta asa ca am largit-o. Bad move. Surprinzator totusi, am ramas la un pace de sub 7:00min/km. Nu am terminat in timpul propus (20:00min) dar e pe aproape :)

Mi-e cam dor de participarea la o cursa scurta. Urmatoarea la care vreau sa particip e proba de 10km la Triatlonul de la Mamaia, debia in Septembrie...imi lipseste atmosfera si socializarea cu alti alergatori. Asa ca in aceasta dupa amiaza m-am hotarat sa merg la un cros mic in Brasov la sfarsitul saptamanii. Sper ca vor fi mai multi din Club acolo :)

2010-07-05T22:34:00.001+03:00

Astazi trebuia sa incep saptamana cu Yoga X, insa am vrut sa alerg.

Am ajuns acasa pe la 7:30, mi-am pus armura de corp (nu exagerez prea tare, chiar am armura :)), m-am echipat cu cea mai noua arma din arsenal (Garmin-ul) si am plecat. Fiindca Sambata am alergat 3km, astazi mi-am propus 6km, cu rezerva ca daca incep sa simt vreo durere sau discomfort sa ma opresc.

Rezultatul? Incapatanata cum sunt, nu m-am oprit pana nu m-a felicitat micul meu prieten ca am terminat traseul propus :) Multa lume in Herastrau astazi si rabdarea mea cu pietonii nepasatori se cam termina pe zi ce trece. In plus fata de pietonii care se perinda pe pista de alergare, mai am ce am si cu biciclistii. Ok, impartim banda, inteleg ca si voi aveti nevoie. Insa m-am accidentat fiindca nu alergam pe pista de alergare si acum chiar ca fac tot posibilul sa stau pe ea. No offense, dar scrie pista de alergare, nu de biciclete...aia e in jumatatea cealalta a parcului.

Am alergat relativ bine. Timpul scos astazi e doar cu 2min peste PR-ul la care am sprintat ultimele 3-4 minute. Astazi fiindca inca sunt la 90% nu m-am riscat sa sprintez spre sfarsit, desi mi-am dorit.

La iesirea din parc, am vrut sa-mi cumpar un fresh de fructe. Spre sfarsitul alergarii mi-am adus aminte de mica mea recompensa la alergarile mai lungi: un fresh de mere cu portocale :) Cand am ajuns la stand, la aproape 9 seara, baiatul de acolo facea inventarul. Inchisese. Cred ca mi-a picat fata cand mi-a zis :)) M-am rugat de el sa faca o mica exceptie: tocmai am alergat 6km si ultimii 2 numai la fresh-ul asta m-am gandit. Nu-mi vine sa cred ca i-am zis asta :)) Baiatul ce sa mai faca, mi-a pregatit fresh-ul dorit :)) Dragut din partea lui, chiar aveam nevoie de el.

Test run

2010-07-03T12:39:00.001+03:00

Teoretic, aveam programata alergarea ieri seara, insa dupa ce am alergat 50m dupa autobuz si incepuse sa ma doara piciorul, am zis mai bine nu. Durerea a reusit sa-mi darame si spiritul din pacate...incercam sa ma gandesc de ce dupa atata vreme, tot nu era ok muschiul. O fi fost din cauza ca am sprintat? Ca aveam tenesi?

Insa de dimineata m-am trezit hotarata; voi incerca sa alerg! Doar atat imi propusesem: sa incerc,incet si echipata cu adidasii de alergare. Dupa atata vreme, parca am si uitat rutina mea la alergarile de dimineata, nu mai stiam ce trebuie sa iau cu mine (abonamentul RATB si niste bani just in case). Garmin? Checked. Sapca? Checked. Hai sa alergam.

Tocmai cand intram in parc, pe langa lac am vazut 3 colegi de club, alergand impreuna. Nu m-am grabit sa ii prind din urma, intai incalzirea (jumping jacks, run in place, jump rope) vreo 5 minute si am inceput usor.

Fiind prima alergare cu Garmin-ul, mi-am setat un quick workout: 2km, pace de 8:00/km. Virtual partner e tare fain :) Nu a trecut mult si eram inaintea lui, adica alergam mai repede decat mi-am propus. A fost ok insa, m-am simtit bine pe tot parcursul alergarii asa ca am mai adaugat 1km, nu mai mult. N-am facut traseul meu obisnuit in jurul lacului fiindca n-am vrut sa merg 2-3 km dupa ce am terminat pana la urmatoarea iesire. A fost mai bine, am incorporat si o panta de data asta :)

Am reusit sa "instalez" Garmin-ul si pe Linux, folosesc un programel numit Turtle Sport insa mai am de lucrat la el. Transmite din Garmin catre program, insa alergarea de mai sus mi-o arata ca 2km + inca o alergare de 1km, si nu arata grafice de pace etc cum sunt in GarminConnect.

A fost o alergare placuta, m-am intalnit pe traseu, chiar dupa intoarcerea inapoi catre Insula Trandafirilor, cu o colega din club care probabil m-a recunoscut de pe forum si m-a salutat :) Alergatorii chiar sunt altfel de oameni...

Prima intalnire cu un Garmin

2010-06-30T22:26:00.001+03:00

Cand m-am hotarat sa-mi schimb planul de antrenament acum vreo luna, mi-am dat seama ca, pentru a urma un plan pentru distanta voi avea nevoie de ceva care sa masoare distanta alergata.

Asa ca m-am documentat putin si m-am decis asupra unui senzor Nike+. Cum nu am iPod (si refuz sa-mi cumpar), mi-am comandat o bratara care sa primeasca datele de la senzor. Ok, zis si facut. Numai ca, dupa 3-4 saptamani, Amazon se pare ca mi-a ratacit comanda prin spatiu. Asa ca am avut timp sa ma mai gandesc. Mi-am dat seama ca toata afacerea Nike+ ar veni cam la jumatatea pretului unui Garmin 305, so de ce sa nu fac un mic efort si sa cumpar ceva mult peste performantele lui Nike+, care o sa-mi fie de folos si peste un an?

Amazon se pare ca a fost de partea mea de data asta, si putin dupa 1 saptamana jumatate a si sosit :) E o monstruozitate de ceas pe incheietura mea ingusta, dar dupa ce l-am studiat intens, a inceput sa ma atraga pana si designul. Are incredibil de multe optiuni (cel putin asa mi se pare acum) si dupa ce am citit intreg manualul, debia astept sa-l scot la o alergare prin parc :) Maine sau vineri ma gandeam sa incep cu o alergare usoara de 3km.

Apropo de planul de antrenament, am vrut sa-l modific astazi fiindca am pierdut o saptamana jumatate din cauza neatentiei mele, si sunt complet confuza. Initial l-am modificat dupa planul lui Hal Higdon, dar mi-am dat seama ca nu prea am folosit nici o regula pentru marirea distantei de la saptamana la saptamana. As vrea totusi sa alerg 16km la 3 saptamani inainte de semi-maraton, dar cum sa maresc distanta ca sa ajung pana acolo e mai greu. Planul lui Hal mi se pare ca mareste cam rapid distantele in ultima parte si as vrea sa maresc treptat. Sa ma folosesc de regula de 10%? Ma cam bate gandul sa listen to my body, dar avand un plan stabilit m-ar ajuta mental.

PS: singurul lucru care nu-mi place la Garmin este faptul ca nu merge pe Linux :( refuz sa-mi pun Windows din nou (da, am o problema cu iPods si cu Windows :)) ) si se pare ca o sa trebuiasca sa folosesc alt PC sa-mi uploadez alergarile.

2010-06-27T14:05:00.000+03:00

Azi-noapte am visat ca alergam semi-maratonul din Octombrie.

Culmea, vremea nu era ploioasa, era o gramada de lume, agitatie peste tot si traseul era bine marcat si foarte ingust. Imi amintesc clar ca alergasem deja o tura in 1 ora. Wow, buna performanta :)) Partea proasta a fost ca am crezut ca am terminat, gata, doar o tura, am oprit cronometrul...mergeam catre finish (de ce mai trebuia sa merg daca facusem o tura completa?) si pe parcurs mi-am dat seama ca, hold on, mai aveam de alergat :)) Ce sa mai zic, deja stricasem toata cursa, dar nu a mai contat fiindca m-am trezit in scurt timp.

Ceea ce m-a surprins este faptul ca, in vis, mi se parea usor. Sunt sigura ca in realitate nu va fi asa usor, dar parca dupa alergarea de o ora de duminica trecuta, acum am incredere ca o sa reusesc sa alerg un semi-maraton. Pana acum nu prea eram asa de sigura, dar acum stiu ca o sa reusesc. E un sentiment minunat :)

In continuare sunt pe stop joc, dar astazi simt o schimbare in bine, finally! Maine poate o sa incerc ceva gimnastica usoara, nu vreau sa pornesc ca din pusca si sa risc sa mai pierd o saptamana. Incet si usor, am timp sa recuperez...

Pauza...fortata

2010-06-24T14:41:00.002+03:00

De duminica nu am mai alergat.Nu am mai facut nici yoga, nici pilates, nici spinning, nimic!

A fost sa fie acea mica lipsa de atentie la forma alergarii si m-am pricopsit cu o intindere. Duminica nu m-a durut, dar luni a fost groaznic.Iar colegii mei n-au avut nici o vina, dar m-am comportat ca Dr.House toata ziua. Nu ma puteam sprijini pe piciorul stang mai deloc. De marti seara a trecut acea durere dar inca simt muschiul intins. Ma tratez cu pauza de miscare de orice fel si cu un gel antireumatic cu efect de incalzire (e mai mult o senzatie de ardere :)). Desi e mult mai bine si acum merg normal, de fiecare data cand pasesc simt zona acea mai incordata.

Pana acum n-am mai avut nici o accidentare, si de luni ma tot gandesc daca pe langa acea mica distractie, am facut ceva gresit. Mi-am facut incalzirea cat trebuia? Am fortat cumva alergarea? Am avut mare grija sa nu maresc prea mult distanta alergata tocmai ca sa nu ma accidentez. Oare fiindca am alergat o ora a avut un efect negativ? Nu prea cred...nu poate fi o coincidenta faptul ca la piciorul pe care am aterizat aiurea am facut intinderea, dar la urmatoarea alergare voi fi mult mai atenta cu incalzirea.

O sa astept pana sambata sa alerg, sper ca se remediaza pana atunci. Dar am pierdut o saptamana din antrenament...

PS: pot sa va zic ca este foarte ciudat sa am atata timp liber :))

Sumar saptamana 25

2010-06-21T10:11:00.004+03:00

Alergare(x3): 21.20 km in 2h 23 min
Cross-training: 60min ora de spin si 90 min Yoga X DVD

Din pacate astazi persista durerea de genunchi cand merg sau pun presiune pe picior asa ca voi sari peste ora de spin de diseara sperand sa pot recupera in timpul saptamanii cu o alta ora surpriza. Daca nu, ma voi duce vineri la ora de avansati iar alergarea de week-end o sa ramana pe Duminica. Mai am putin si schimb programul oricum, mi-e mult mai bine cu doar 3 alergari pe saptamana. Parca le alerg mai bine cand sunt mai putine si tot progresand pe distanta ii las timp si corpului meu sa-si revina. Sunt totusi o incepatoare inca :)

In alte stiri: de vreo 2 zile numai Aerosmith ascult :) Pacat ca show-ul a avut de suferit din cauza locatiei si sonorizarii, dar ce sa facem, suntem in Romania. Eu m-am orientat rapid langa o boxa si acolo se auzea foarte bine :)

Am vazut si Shrek Forever After....nu va pierdeti vremea, este foarte slab.

Prima alergare de o ora

2010-06-20T16:04:00.005+03:00

De dimineata m-am trezit cam tarziu. Yoga de ieri s-a stabilit frumos intr-o senzatie de contractie a muschilor din picioare, abdomen, spate, brate...ce mai, tot corpul, asa ca am ieri seara am dormit bustean si nici ca vroiam sa ma trezesc azi dimineata la 7 cum planificasem. O vreme cam aiurita afara, nu prea vroiam sa alerg in ploaie si ma tot intrebam daca sa merg sa alerg sau nu. Intre timp, am mancat micul dejun obisnuit: doua oua ochi, 2 felii de paine integrala prajita (una cu unt de arahide), o banana si ceai. Nu prea a fost o alegere inspirata fiindca la jumatate de ora dupa ce am mancat, m-am hotarat sa incerc sa alerg totusi fiindca zarisem putin soarele. O ora cat imi fac eu alergarea nu o sa se rupa norii tocmai atunci! m-am gandit si oricum as fi regretat daca nu m-as fi dus. De obicei mananc mult mai putin inainte sa alerg, o banana si niste paine prajita cu unt de arahide pentru ceva energie.

Astazi a fost prima alergare cu o borseta pe care mi-am cumparat-o vineri. E destul de mica, cu buzunar pentru chei (uraaaa nu mai trebuie sa sun la interfon cand ajung acasa!!) si are si un bidon de apa atasat de ea. Desigur fiind o fiinta vanitoasa nu am vazut nevoia sa o port pana am ajuns in parc :P. Chiar si cu ea in mana, pe drumul catre parc, toata lumea se uita la mine de parca aveam 2 capete. Oare cand o sa fie si la noi ordinea zilei sa vezi pe cineva alergand prin oras si sa nu creada lumea ca e tacanit? In toate tarile civilizate miscarea este ceva normal si un lucru incurajat. In fine, m-am obisnuit cu privirile mirate ale trecatorilor.

Am ajuns in parc, mi-am legat borsetuta si am inceput sa alerg....dupa 30 metri m-am oprit sa o leg mai strans, se balansa ingrozitor si chiar ma gandeam ca nu o sa pot sa alerg cu ea, gata, fail pe ziua de azi :( Am strans-o tare pana la punctul in care era ca o curea pe talie. Dupa vreo 3 minute pierdute in zadar in care am si uitat sa-mi opresc cronometrul, ok, hai sa incercam. Nu era prea confortabil, dar era o imbunatatire majora! Bun, deci sa alergam :)

Am alergat incet. Dupa yoga de ieri chiar ma dureau putin toti muschii (o durere oarecum placuta, rezultatul unei munci serioase :)) si fiindca aveam long run astazi nu m-am concentrat foarte mult pe viteza. Primele 20 de minute au fost grele. Am avut o mica scapare: aproape mi-am rupt piciorul stang fiindca am aterizat aiurea intre pietrele din zona cu restaurante. Mi-a distras atentia un tip care s-a trezit haios si se credea tipul care da startul la curse: 3,2,1, haide!....ma lasi?! Acum am o mica durere la genunchi dar in rest nu mai doare nimic.

Pana la marcajul de 20 de minute imi lasasem deschisa optiunea de a face alergarea de ieri (intervale 20/15/10 min cu 3 min pauza), dar cand am luat decizia de a nu ma opri parca totul a devenit mai usor. De atunci a devenit o alergare buna. Incerc acum sa-mi dau seama care este motivul. Am alergat 8.9km in 60 de minute. Initial trebuia sa alerg doar 50, dar m-am simtit in stare si am mai pus 10 minute. Azi am avut ambitie la distanta parcursa si in consecinta am alergat cea mai mare distanta de pana acum si a fost prima alergare de o ora!

Dar nu de asta a fost o alergare buna. Pe tura de lac am intalnit multi alti alergatori, chiar foarte multi pentru o zi care incepuse atat de innorata. Erau si avansati, si incepatori dar nici unul nu renunta. De vreo 2 ori am trecut pe langa cativa, chiar pe langa 2 incepatori si tot alergau. Frumoasa senzatia cand mi-am dat seama ca acum cateva luni eu eram in locul lor. Am incercat sa-i incurajez fiindca imi aduc aminte cat de demoralizant era sa te depaseasca cineva de 2 ori cand erai novice. Ma gandeam ca nu o sa ajung niciodata la performanta de a alerga mai mult de o tura de lac (chiar si o tura parea o distanta fabuloasa :)).

De 3 ori m-am intalnit cu un tip care alerga invers mie. Mi-a zambit la inceput si mi se parea cunoscut asa ca l-am salutat. Credeam ca e din Club. La a doua intalnire mi-am dat seama ca nu are tricoul de membru (ma rog, nici eu nu alergam cu el fiindca nu l-am primit inca) si ca nu mi-era cunoscut din Club. Probabil ca la o alta alergare i-am zambit si eu pe traseu si acum returna favorul. M-am simtit grozav. La ultima intalnire incurajarea lui mi-a dat putina putere sa alerg mai departe :)

Ca un side-note: nu am crezut niciodata ca alergarea o sa devina vreodata mai usoara. Ma uitam la cronometrul meu pe la minutul 40 si ma gandeam Hai, inca 20 de minute!. Hold up, cand a devenit o alergare de 20 minute ceva usor? Prima daca cand a trebuit sa alerg 20 de minute in planul Couch2 5K am avut atatea emotii si mi s-a parut ceva incredibil ca am rezistat :) Dar mi s-a parut usor astazi. Incredibil ce poate face determinarea si perseverenta din om :) Daca treci de pragul acela mental de a te opri, poti continua sa tot alergi.

Yoga X

2010-06-19T22:11:00.003+03:00

Astazi dimineata, desigur ca nu m-am trezit la timp sa-mi fac alergarea planificata, dar aproape ca a meritat, concertul de aseara a fost must see si distractiv mai ales (Steven Tyler e un veritabil show man). Viata nu se termina cu o singura alergare si telurile fitness nu trebuiesc luate la absolut, totul in moderatie este o zicala buna din punctul meu de vedere. Nu sar de multe ori peste un antrenament, dar imi "ascult" corpul si adaptez cand este nevoie.

Am avut si un examen astazi pentru care am cam uitat sa invat (eram convinsa ca era in alta zi, la cat de aiurita pot sa fiu) si am profitat de timpul liber de dimineata pentru a invata (l-am luat cu bine).

Dar pentru ca nu putea sa treaca o zi de sambata fara sa fac miscare, m-am hotarat sa incerc portiunea de Yoga din programul P90X. Peste o saptamana imi schimb programul de semi-maraton la doar 3 alergari (un long run, un tempo si o alergare relaxanta) pe saptamana, cu 3 zile de cross training, adaptat dupa planul lui Hal Higdon. O treime din acest cross training este Yoga X pe care am cautat-o special pentru ziua de Stretch&Strengthen. Aveam ceva emotii cand am apasat pe butonul de play, ma intrebam daca voi putea rezista la tot antrenamentul de 90 min (o ora si jumatate de yoga!) Facusem ceva yoga/pilates timp de vreo cateva luni consistent anul trecut si anul acesta mai sporadic.

Spre surprinderea mea, am rezistat destul de bine, mult mai bine decat ma asteptam. Cred ca toata faima din jurul programului P90X m-a facut sa ma astept la ceva mult mai dur decat Jillian Michaels, care si asa este pure hell :) Sa nu ma intelegeti gresit, Yoga X este destul de avansat iar secventele de miscari se fac rapid. Fiind o fana a pozitiilor Warrior, prima jumatate de ora a trecut repede, instructorul imbinandu-le cu Downward Dog si Upward Dog, cu Plank la mijloc. Urmatoarea parte a DVDului contine cateva pozitii mai grele, am avut probleme cu Standing Splits si nu am reusit sa fac Half Moon to Twisting Half Moon sau Crane, dar nu am vrut sa exagerez, asta nu e o idee buna in yoga.

Suprinzator, am reusit sa fac asta si asta si am tinut Tree Pose relativ simplu pentru 30 de secunde! Instructorul a continuat cu pozitii statice care trebuie tinute mai mult timp. Ceva probleme la Boat Pose, in schimb am reusit sa fac Wheel Pose, daca va amintiti Podul pe care ne puneau sa il facem in scoala generala :) ceva ce nu am mai reusit sa fac chiar din clasa a 8 a :) Plough into Shoulder Stand este foarte similar cu Lumanarea facuta la orele de sport. Urmeaza o serie de 7 exercitii pentru abdomene, dintre care Touch The Sky este ca un Boat Pose concentrat inspre cer, dificil de tinut dar banuiesc ca foarte eficient la cat imi tremurau muschii :) Intinderile de la sfarsit au fost bine venite, dar pe majoritatea la fac deja dupa alergari sau spinning asa ca mi s-au parut usoare.

Majoritatea persoanele care nu practica, au preconceptii despre yoga. Stiu multe persoane care considera ca yoga este ceva super usor de facut si specific aiuritilor fanatici sau nevestelor trofeu de prin alte meleaguri. Acum sunt foarte multe tipuri de yoga, antrenamentele nefiind restrictionate doar la yoga spirituala clasica, yoga a fost integrata in mai multe "trenduri" fitness (exista chiar si yoga pe role). Este extrem de benefica pentru flexibilitate dar si pentru cresterea puterii muschilor. Prefer sa fac yoga sau Pilates decat sa ma antrenez cu greutati (desi am facut si asta dupa dvd-ul lui Jillian de mai sus), mi se pare mult mai interesant si mai dinamic, plus ca iti folosesti muschii din tot corpul pentru a te stabiliza.

Yoga X este un antrenament care nu te plictiseste, iar instructorul este chiar placut, m-a facut sa rad de cateva ori si mereu te incurajeaza sa nu te compari cu ce fac cei mai avansati si ca este ok daca nu ajungi pana la podea sau daca simti nevoia sa faci o mica pauza. Asta conteaza foarte mult si aproape ca te motiveaza sa rezisti pana la sfarsit.

Cred ca este adevarat ce zic unii, si anume ca integrarea cross training-ului intr-un antrenament pentru o cursa lunga prezinta beneficii fizice si mentale mai ales. Nu stiu restul cum se simt, dar daca am doar alergari cateva zile la rand, mi se pare ca devine monoton si parca iti "tocesti" putin cate putin spiritul.

Acum trebuie sa gasesc un DVD bun de Pilates pentru forta si gata planul pentru urmatoarele 4 luni!

Pe scurt, 17 Iunie

2010-06-17T21:56:00.000+03:00

Astazi am alergat intervale, 5 la numar de cate 6 minute fiecare cu 2 minute de pauza intre ele. Nu a fost grozav dar nici groaznic, undeva pe la mijloc intr-o zona confortabila. Insa m-am simtit cam greoaie, si inceata. Cel putin 3 alergatori au trecut pe langa mine de doua ori! Tot respectul baieti, poate intr-o zi o sa am si eu stamina si viteza voastra :)

Imi place sa ma uit la fetele alergatorilor care trec pe langa mine. Majoritatea sunt epuizati si ma intreb daca si eu arat la fel. Si daca alergatorul care trece pe langa mine se intampla sa ma priveasca si el, aproape instant incerc sa-l incurajez. Nu cu vorbe, fiindca nu prea as sti ce sa zic sau cum ar interpreta persoana respectiva vorbele mele. Nu, il incurajez cu un zambet haios si cu doua degete ridicate (nu din cele pe care le vedeti in trafic) Si macar ma simt eu mai bine, fiindca zambesc :) Dar astazi, pentru prima data, un alergator mi-a rasplatit gestul. Imi pare rau ca nu alergam si ca terminasem deja tura de Herastrau. Ma gandesc acum oare ce efect ar fi avut asupra mea...

Invartindu-ma

2010-06-16T22:58:00.000+03:00

Astazi a fost o zi de cross training si aveam planificat un DVD dragut de yoga/pilates pentru intinderea si refacerea muschilor folositi in alergarea de ieri. Ce bine ca lucrurile nu au iesit cum scria pe hartie! :) Cred ca dificultatea in a te antrena pentru o cursa lunga este sa respecti intocmai planul de pe hartie. Sunt zile in care nu poti pleca de la servici, in care apar lucruri neprevazute sau pur si simplu nu ai motivatia necesara. Deci este vital sa improvizezi cand situatia o cere.

Luni, ziua mea planificata de spinning, am avut o dubla doza de motivele de mai sus :) Pregatim o campanie de comunicare la servici si situatia a cerut sa stau mai tarziu la birou. Nu-mi luasem echipamentul cu mine fiindca sincer e cam greu si ma incalzeste si mai rau pe vremea asta. In plus, mi-a lipsit grozav motivatia. Asa ca am decis ca luni sa fie o zi de refacere mentala.

Si se pare ca mi-a prins bine, ieri alergand cu mai mult spor.

Ei bine astazi a fost un lucru spontan: instructorul meu preferat si singurul cu care fac spinning m-a anuntat pe la 4 ca ii va tine locul altui instructor la sala astazi, deci o ora de spinning surpriza! M-am simtit cam prost fiindca am sarit peste ora de luni asa ca am hotarat sa ma duc. Motivatia iarasi cam lipsea (aceasi campanie e de vina), dar o promisiune e o promisiune. Am alergat de la servici acasa, am infulecat ceva pentru energie (o banana si niste unt de arahide), mi-am luat echipamentul si am alergat spre sala.

A fost bine ca m-am dus. Mi-a lipsit senzatia acea din timpul orelor de spin: simti ca dai totul si lasi totul in sala. Este remediul perfect pentru o zi stresanta la birou. Desigur, instructorul ne pune la treaba serioasa, dar este un fel de camaraderie in sala, chiar si cu instructorul, care te impinge mai departe. In plus, el ne incurajeaza sa tipam si de lucrul acesta chiar sunt dependenta :)) In afara faptului ca, chiar si cu vocea mea total nepotrivita, cant impreuna cu melodiile care se aud la maxim, mai si strig in diverse momente. Astazi am fost putini si m-am gasit in postura de ajutor al instructorului. Da, asta chiar m-a facut sa ma simt bine :) Eu reprezentam vocea grupului si desi nu am asa volum, m-am auzit destul ca sa sper ca am motivat pe cineva sa se ridice de pe sa si sa faca intervale cu noi sau sprinturi.

In continuare este destul de solicitanta ora, dar uite ca incapatanarea si orgoliul Berbecului e bun la ceva! Pana acum nu am plecat in timpul orei, oricat de greu imi era (nici la prima ora, care m-a cam omorat) si mereu am dat tot ce am avut.

Astazi a pus si muzica buna. De obicei este geniala muzica lui, dar astazi a pus AC/DC si Rolling Stones printre altii; 10 puncte in plus :) In continuare urasc sprinturile dar le suport. Am terminat ora cu un sprint de 2min 30sec in care au fost adaugate si cateva flotari pe bicicleta....distractie maxima :))

Mantra mea pentru sprintul de la sfarsit? I am Ironman. (este telul meu pe termen lung, adica in vreo 10 ani; cine stie, cunoaste la ce ma refer :))

Inapoi la principiul de baza

2010-06-16T13:49:00.001+03:00

Cred ca in viata fiecarui alergator "serios" care urmeaza un plan de alergare pentru un anumit tel (5km, 10km, semi-maraton si maraton), apare momentul in care pur si simplu esti prea concentrat pe timpii realizati si auto-analiza ca sa te mai bucuri de alergat.

Desigur, suntem alergatori in primul rand pentru ca ne place si iubim acest sport, iar acest lucru nu se schimba doar pentru ca ne pregatim pentru o cursa lunga. Dar personal, in ultimele 2 luni de cand am inceput sa urmez un plan pentru semi-maraton, am uitat de bucuria alergarii simple, fara scop de sub 40min/tura de Herastrau sau pace de sub 7min/km.

Aseara, dupa ce a mai scazut putin caldura care ne-a doborat in ultimele zile, am plecat agale sa alerg in Herastau. Pe drumul de 30 min de acasa pana in parc, a inceput o mica vijelie si o ploaie inceata. Numai bine, ne mai racoreste putin, m-am gandit. In Herastrau, mult mai putina lume decat de obicei, iar cei ramasi se indepartau cu pasi repezi de ploaie. Sincer, ma incanta ideea de a alerga pe o mica furtuna, o noua experienta!

Am inceput sa alerg. Trebuie sa intelegeti ca sunt destul de inceata, de fapt foarte inceata, dar nu ma deranjeaza decat la crosuri. Aseara am inceput in forta. Alergam mai rapid decat de regula, stiam acest lucru, insa picioarele parca aveau o minte proprie si m-am supus vointei lor. Am trecut pe langa tasnitorile care functionau, m-am gandit sa ma opresc sa ma hidratez, poate imi vine iar de hac caldura, la fel ca sambata dimineata...dar am decis sa alerg mai departe. Parcursesem 2km in 12 min.

Primii 4km au fost cu ploaie usoara si vanticel ceva mai puternic. Din cauza vremii, traseul obisnuit s-a transformat intr-unul cu obstacole la fiecare pas: crengi amenintatoare, un vant nehotarat in privinta directiei, balti de apa si noroi, mult noroi. Tin foarte mult la albul adidasilor mei Reebok, care aseara a avut de suferit :)

La 3.4km m-am uitat din nou la ceasul meu rudimentar cu cronometru: 19min. Alerg prea repede, m-am gandit dar nici ca am planificat sa incetinesc. Alergam dupa cum imi dicta corpul si in primul rand, picioarele. Acum imi dau seama ca am incetinit in fapt, dar acest lucru nu s-a simtit pe moment. Tot traseul mi se pare ca am depus acelasi nivel de efort. Desigur, incepusem sa obosesc dar spiritul nu vroia sa cedeze.

M-am distrat. Obisnuita fiind numai cu vreme frumoasa, alergarea de aseara m-a distrat enorm. Ma simteam ca o exploratoare care se lupta cu elementele. M-am intors putin la principiul de baza al alergarii pentru mine: alerg pentru ca imi place. Este hobby-ul meu. Prea usor ne concentram asupra imbunatatirii performantei cand alergarea ar trebui sa fie ceva facut din placere, cu placere.

Am terminat turul lacului Herastrau in 40:23 min. Nu a fost un PR, desi mental a fost cea mai buna alergare a mea de pana acum :)